Învață de la vântul ce-adie lin, duios,
Învață de la el, să fii mereu milos.
Să mângâi cu-a ta mână, să dai alinare,
Printr-un zumzet lin și-o dulce fredonare.

Învață de la ploaie, să speli ce e murdar,
Și-n pământ arid, s-aduci viață iar!
Să răsară iarba, să înflorească pomii,
Și pe-un plai curat să răsară zorii.

Învață de la soare, să încălzești duios,
Pe omul obosit, ce urcă-anevoios!
Luminează calea, adu speranță iar...
Lumina ta cea blândă, să fie ca un far!

Învață de la floare, să zâmbești frumos...
Cu mii de alte flori, în loc luminos...
Emană frumusețe, pace, parfum rar,
Să nu mai dăinuiască, nimic ce e murdar!

Învață de la cruce că viața este grea,
Dar Domnul S-a jertfit pentru noi, pe ea!
Ca să avem parte de tot ce e frumos,
Și cetățenie în Cerul luminos!

Învață de la Domnul, că viața e-o chemare,
Să răspunzi-oricând, iubind pe toți cu-ardoare!
Învață de la viață, că Viața-i tocmai El,
Sfântul lui Israel, Împărat și Miel!

Învață să privești dincolo de zare,
Salvează suflete de veșnica pierzare!
Căci un Duh Preasfânt este pus în tine,
De Cer să fii legat, acum și pe vecie!