Nu te-ngrijora creştine!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Nu te-ngrijora creștine chiar de vezi în jurul tău
Valurile cum se-nalță și simți drumul că e greu
Tu rămâi, rămâi pe Stânca care e Cristos Isus
Și mereu iubirea Lui să îți fie îndeajuns...

Nu te-ngrijora... În lume vremurile-s în schimbare
Dragostea e alungată, lăcomia este mare
Însă tu să fii lumină căci ești fiu de Dumnezeu
Chiar de mii vor fi să cadă ne-ncetat în jurul tău!

Nu te-ngrijora creștine chiar de trupu-a obosit,
Chiar de lacrimile-s multe și de toți ești părăsit
Tu să nu uiți niciodată... Dumnezeu din cer veghează
Și în fiecare zi El te binecuvântează!

Știu că timpul trece-n goană și-acum anii sunt povară
Că ai obosit pe cale și prind rănile să doară...
Nu te-ngrijora creștine... Domnul e Stăpân în toate
Și când tu nu poți răzbi Dumnezeu vine și poate!

Vulcan-15-07-2026
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/326529/nu-te-ngrijora-crestine