La început, Dumnezeu…!

                                    Geneza 1:26-27. Ioan 1:1-4; 14

            „Apoi Dumnezeu a zis: „Să face om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.

            Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.”

            „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

             El era la început cu Dumnezeu.

     Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

            În El era viața, și viața era lumina oamenilor…

            Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr…”

         Scriptura afirmă cu tărie și noi credem adevărul, că Domnul Dumnezeu l-a creat pe omul Adam din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut un suflet viu. Însă omul, făptura minunată creată, nu a ascultat de Dumnezeu, Creatorul său, de aceea a intrat în el păcatul care s-a transmis din generație în generație până în zilele noastre și până când ispititorul, generatorul păcatului va fi legat și aruncat în iazul de foc.

        În mila și îndurarea Sa, Fiul lui Dumnezeu a luat trup de om, ca să ne scape de păcatul care a adus moartea și să ne arate ce înseamnă dragostea adevărată; dar sunt salvați numai cei care se întorc cu toată inima la Dumnezeu, primindu-L pe Isus ca Domn și Mântuitor, numai aceștia sunt scăpați de „lanțul” păcatului, prin credința în jertfa de la Calvar.

       Scriptura ne spune că suntem făpturi create atât de minunat și totuși diferiți. Nu suntem toți la fel. Nu toți oamenii au nevoie de același lucruri, nu toți au aceleași gusturi sau plăceri. Avem emoții diferite, stări diferite, dar în Cristos toți suntem priviți la fel.

    De aceea este important să respectăm preferințele și opiniile fiecăruia în parte. Oamenii egoiști se așteaptă ca toți să fie ca ei, dar dragostea respectă diferențele dintre oameni.

         Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim toți la fel, nu ne-ar fi dat fiecăruia dintre noi un set de amprente diferite (ochi, nas, gură, urechi, amprente digitale…). Adevărat este faptul că Domnul Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, dovedind clar că suntem creați egali, cu toate că suntem diferiți; avem daruri diferite, preferințe diferite, obiective în viață și motivații diferite.

         Însă un om credincios, care L-a primit pe Isus ca Domn, respectă diferențele și iubește necondiționat. Dat fiind problemele cu care ne confruntăm în zilele acestea din urmă, este nevoie ca toți credincioșii să aibă această aceeași dragoste pe care o are Domnul Isus. Fie ca această dragoste să locuiască în inimile noastre, după cum este scris în Romani 5:5: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

          Așadar, Dumnezeu, care este dragoste, umple fiecare inimă care se deschide pentru El, prin credință.

            Așa cum a iubit Isus Cristos oamenii, în timp ce a trăit pe pământ, tot așa îi iubește și astăzi când stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cerându-ne expres și nouă să îi iubim la fel pe semenii noștri.

            Noi ne-am pus la adăpostul Sângelui Său.

         Nu întâmplător scrie psalmistul în Psalmul 91: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atotputernic!” Cuvântul acesta este adevărat și spun că la umbra Dumnezeului meu, eu mă odihnesc, de aceea pot să mă ridic și stau în picioare. La adăpostul Său se află întreagă ființa mea și sufletul meu este liniștit.

            Poți să stai într-un pat să-ți odihnești trupul după o zi de muncă, de exemplu, dar sufletul tău să trepideze, să fie neliniștit, să nu ai pace, să te frământe fel de fel de gânduri și, după cum îi spunea Iacov socrului său Laban: „să-ți fugă somnul de pe ochi”, dacă Dumnezeul lui Iacov nu este și în inima ta, nu ca musafir, ci ca Domn și Mântuitor.

            Mi-am adus aminte că în vremea în care lucram în turnătoria unei uzine de metale neferoase, s-a întâmplat să ia foc o instalație importantă a unui cuptor de turnare a metalului în bare.

            Împreună cu un coleg, el fiind mai mare, am refăcut toată instalația, lucrând timp de trei zile: vineri, sâmbătă și duminică.

            Duminică pe la prânz, după ce am făcut ultimele verificări, am pus instalația sub tensiune, dar un scurt circuit pe care nu-l depistaserăm a făcut să ia din nou foc tabloul electric și cablurile de alimentare. Toată munca noastră a fost în zadar.

            Îmi aduc aminte că eram atât de obosiți și de trudiți după trei zile de lucru încât aveam mare nevoie de odihnă. Cu trupurile ne-am odihnit până luni dimineața, dar sufletele noastre erau de-a dreptul devastate.

            Ne puneam problema la modul serios, mai ales colegul meu, care nu-L cunoștea pe Dumnezeu: Ce vor spune mai marii uzinei?

            Mulțumesc lui Dumnezeu că nu au fost repercusiuni din partea conducerii, dar am reluat toată munca și am refăcut totul de la zero.

            Cel pe care odinioară Îl chemam: Dumnezeul lui Iacov! , astăzi Îl chem: Isus, Domnul, Dumnezeul meu! ; și pot să cânt versurile poetului creștin:

            /„Isus-al meu prieten scump, / Din zorii dimineții/ Cu Tine eu călătoresc/ Pân la sfârșitul vieții. /

            Domnul Isus Cristos ne învață ceva mai măreț: Să-I spunem Tată, Dumnezeului celui viu.

            Când vă rugați să ziceți: „Tatăl nostru care ești în cer.” De acum, nu mai suntem niște străini unul față de altul, ci suntem prieteni. Zice Domnul Isus: „Nu vă mai numesc robi, ci prieteni, pentru că nu mai am niciun secret față de voi. V-am spus tot ce știu de la Tatăl”

            Eu al Lui și El al meu! Ce minunat este: El mi-e Tată și eu Îi sunt fiu!

            Nu vrei să te cheme și pe tine fiu, fiică?

            Nu vrei, prieten drag, să-L primești ca Tată pe Dumnezeul cel viu din cer? Cheamă-L, invită-L să intre și în inima ta și El va fi steagul tău de biruință, sub care te vei ridica întotdeauna ca un viteaz.

          Sub steagul acesta, pe care este scris cel mai minunat Nume, nu cu litere de argint sau de aur, ci cu Sânge sfânt, nu poți pierde niciodată lupta oricât de grea ar fi. El este steagul sub care toți cei ce luptă, chiar suferind răni grave uneori, sunt mai mult decât biruitori. De aceea se ridică și rămân în picioare, ca niște viteji în Numele Domnului Dumnezeului celui viu.