Autovătămarea poate fi corelată foarte strâns cu suicidul dar poate fi practicată și independent, din alte rațiuni. În anumite țări mai puțin dezvoltate se practică ritualuri de pubertate în care organele sexuale ale adolescenților (în special fete) sunt mutilate. Unele secte religioase practică automutilarea religioasă care implică autoflagelarea. Epidemiile de ciumă și alte situații în care venirea lui Hristos părea iminentă au favorizat apariția unor indivizi care mergeau pe străzi și se autoflagelau, făcându-și tăieturi în piele sau lovindu-se cu biciul. Unele persoane au interpretat literal cuvintele lui Isus Hristos (Matei 18:8-9) legat de tăierea membrelor și scoaterea ochilor. Și au pus în practică fără ezitare crezul lor. Mulți dintre călugării mănăstirilor medievale s-au castrat pentru a-și păstra mai bine puritatea. Chiar și în zilele noastre, în Filipine și în câteva țări din America Latină, unii credincioși se lasă crucificați în săptămâna Paștelor, în Vinerea Mare. Aceștia vor să simtă chinurile lui Hristos și consideră că, prin această autopurificare sângeroasă, vor fi iertați de păcate. Pe de altă parte, autovătămarea deliberată nu îmbracă doar haina religiei, căci este utilizată și de către oameni care au stima de sine scăzută și care dezvoltă boli la nivelul creierului. Astfel, poate apărea fenomenul de lovire a capului de pereți, de mai multe ori. Automutilarea este practicată și de către o parte dintre consumatorii de alcool și droguri, dar și de persoane care vor să atragă atenția, vor să iasă în evidență sau vor să manipuleze. Într-o societate în care este mai greu să ieși în evidență, unii tineri se pot autoflagela puțin, ca să pară mai duri. Tot astfel unii copii se dau de pământ, din dorința de a-i manipula pe părinți, ca să obțină anumite lucruri. Unii deținuți se împușcă în picior pentru a scăpa de război, iar alți cerșetori își amplifică anumite răni pentru a inspira mai multă milă, în scopul obținerii unui profit mai mare. Biblia amintește în treacăt despre această practică și o condamnă. În confruntarea cu Ilie, preoții lui Baal își fac tăieturi în piele, din cauza nervozității și a disperării că nu primesc răspuns la rugăciunile lor (1 Împărați 18:16-40). În altă ordine de idei, noi nu putem să-L slujim pe Dumnezeu mai bine având membre amputate. Trupul nostru nu ne aparține, acesta este Templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19-20). Dacă tot dorim să ne vedem sângele curgând, putem să-l donăm, pentru că este mare nevoie de el.
Avorturile (în condiții obișnuite: sănătatea mamei nu este pusă în pericol, sarcina nu este cauzată de abuzuri sexuale, copilul nu are anomalii genetice), crima premeditată, războaiele, genocidul și democidul (uciderea unor persoane de către propriul guvern) fac parte din categoria homicidului. Aceste crime, efectuate din plăcere, neștiință sau ignoranță reprezintă o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Noi suntem chemați să dăm viață (Geneza 9:1), nu să luăm viața cuiva (Geneza 4:9-10). Homicidul pornește de la păcate precum mânie, cruzime, ură, invidie, egoism sau dorință de răzbunare. Aceste greșeli pot fi alimentate și de societatea curentă prin promovarea violenței (jocuri video și desene animate violente, filme sângeroase și muzică instigatoare la ură). Majoritatea celor care comit aceste lucruri nu Îl caută pe Dumnezeu și nu Îl proslăvesc, în timp ce unii chiar Îl urăsc. Însă noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Criminalii care Îl urăsc pe Dumnezeu nu pot să-l ucidă pe El și atunci vor să distrugă chipul Acestuia pe pământ. Există iertare și reabilitare pentru cei care au comis crime. Isus Hristos ne-a iertat la Golgota pentru toate păcatele noastre. Noi trebuie doar să-L căutăm, să ne recunoaștem păcatele, să ne pocăim și să acceptăm iertarea Lui.
Unii oameni se consideră foarte morali când susțin avortul în orice condiții, catalogându-i drept imorali și încuiați la minte pe cei care au altă părere. Totuși, în mod ironic, toți cei care se pronunță în favoarea avortului s-au născut deja. Este interesant ce părere ar avea dacă ar fi ei înșiși în uter. Cred că mulți dintre aceștia și-ar schimba radical poziția, în fața posibilității de a nu fi lăsați să se nască. Deci, în acest caz, nu este vorba despre o neclaritate a legii morale, ci este o chestiune de voință și de instinct. Oamenii pot suprima legea morală pentru a-și justifica unele acțiuni. Iată cum un instinct sau mai multe instincte pot fi schimbătoare, în funcție de anumite situații. Dar legea morală este neschimbătoare și oamenii și-o amintesc foarte bine, mai ales atunci când sunt direct și personal afectați.
Sinuciderea se referă la actul unei persoane de a-și pune capăt propriei vieți în mod voit. Sinuciderea este un fenomen global, care afectează persoane din toate țările, indiferent de cultură și statut. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproape 800.000 de persoane se sinucid anual, ceea ce înseamnă că la fiecare 40 de secunde, o persoană moare. La nivel mondial, suicidul reprezintă un motiv de îngrijorare, mai ales în rândul adolescenților și al adulților tineri. Potrivit statisticilor, la această vârstă suicidul reprezintă a treia cauză de deces. În grupa de vârstă 15-19 ani este a doua cauză de deces (locul 1 fiind ocupat de accidente). [1] Specialiștii consideră că pentru fiecare adult care a murit prin sinucidere, este posibil să fi existat mai mult de 20 de alți adulți care au încercat să își ia viața. Sinuciderea a fost a 10-a cauză care a dus la moarte în Statele Unite, în anul 2020. În medie, 132 de americani s-au sinucis zilnic, iar 1.4 milioane de americani au încercat să facă acest gest în acel an. Totuși, 90% dintre persoanele care s-au sinucis erau diagnosticate cu o afecțiune psihică în momentul morții. [2]
Gândurile suicidare pot apărea atunci când cineva simte că nu mai poate face față unei situații copleșitoare. Asemenea oameni suferă de atât de multă durere emoțională, încât viața devine insuportabilă. Această durere este adesea înrăutățită de frica de a fi o povară pentru alții sau de a nu se mai regăsi nicăieri. Uneori poate fi vorba de probleme financiare (șomaj, faliment, pierderea statutului social), de anumite traume psihice (dispariția unei persoane dragi, sfârșitul unei relații, abuz sexual, experimentarea unui sentiment de abandon sau respingere, divorț) sau de diverse afecțiuni medicale (fazele finale ale unor boli incurabile, infecția cu HIV, depresia, psihoza, demența, tulburarea bipolară, retard mintal, dureri cronice, dependență de alcool sau droguri). Alte cauze ale sinuciderilor sunt singurătatea (rata suicidului la celibatari este dublă față de rata suicidului la populația generală) și existența unor credințe religioase care susțin sinuciderea în anumite contexte. Din nefericire, odată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19, riscul apariției depresiei și anxietății a crescut exponențial în rândul oamenilor de pe tot globul, din cauza izolării. Acest aspect a dus, invariabil, la apariția gândurilor suicidale și a tentativelor de suicid.
Oamenii care au gânduri suicidare trebuie să știe că la Dumnezeu există vindecare completă. Sinuciderea este o tragedie care poate fi prevenită. Cea mai mare parte a acestor persoane nu doresc ca viața lor să se termine, ci vor ca durerea pe care o resimt să fie oprită. Există anumite semne care ar putea indica prezența unor gânduri suicidare: când un om vorbește des despre moarte, când din senin își face testamentul, când își pierde interesul pentru orice activități și se izolează de grupul de prieteni. În astfel de situații, trebuie să fim gata să-i consiliem pe acești oameni. Le putem prezenta un Dumnezeu care iartă și eliberează de povara vinovăției, un Dumnezeu care iubește necondiționat, un Dumnezeu care vindecă traumele și ne poate da o nouă semnificație, o nouă viață, un nou viitor și o nădejde veșnică.
În Biblie nu există o poruncă clară împotriva sinuciderii, dar Dumnezeu interzice categoric crima (Exod 20:13). Oamenii poartă în ei chipul lui Dumnezeu și sunt responsabili să arate pe pământ cât mai mult timp acest chip. Dumnezeu dă viața și El are dreptul s-o întrerupă atunci când consideră. Niciun om nu trăiește pentru sine și nu moare pentru sine. Iar dacă se întâmplă să trăim, trăim pentru Dumnezeu și dacă se întâmplă să murim, murim tot pentru El (Romani 14:7-8). Sinuciderea este cel mai adesea, o soluție permanentă la o problemă temporară. Aceasta nu aduce soluții, ci suferință. Cei mai afectați sunt cei care rămân: familia, prietenii, oamenii din jur. Biblia ne prezintă câteva cazuri de sinucidere, din motive extrem de greșite. Abimelec, pe când era pe moarte, a cerut să fie omorât, ca să nu se spună despre el că a fost ucis de o femeie (Judecători 9:54). Orgoliul lui a fost mai puternic decât instinctul de supraviețuire. Samson s-a sinucis pentru că a dorit să se răzbune pe filisteni, pentru pierderea vederii (Judecători 16:30). Acest tipar a fost preluat în epoca modernă începând cu al doilea război mondial. Mulți piloți japonezi au efectuat misiuni sortite dinainte eșecului împotriva bazelor americane, cu dorința de a omorî, odată cu ei, cât mai mulți soldați americani. Piloții kamikaze nu aveau nevoie decât să știe cum să decoleze și cum să intre în picaj, pentru a lovi ținte inamice. Orele în care ar fi trebuit să învețe cum să aterizeze nu mai erau considerate necesare. Tokkotai, manualul unui kamikaze, îi învăța pe piloți să lovească navele inamice undeva între puntea de comandă și hornuri. Erau punctele slabe ale unui vas de război. Orice războinic trebuia să moară cu ochii deschiși, pentru că dacă închidea ochii, exista riscul de a rata ținta. Înainte de a muri, piloții niponi trebuiau să se încurajeze strigând numele împăratului. Existau atât de mulți voluntari care doreau să moară în acest mod pentru țară, încât depășeau cu mult numărul avioanelor disponibile. Erau asemănați cu un roi de albine (albinele mor după ce înțeapă). În plus, pe lângă piloții kamikaze, ideea lui Samson este populară și în rândul teroriștilor musulmani care își detonează grenada din buzunar în locuri publice. Cei care mor în felul acesta speră și la niște recompense uluitoare în lumea de dincolo (e. g. un număr cât mai mare de fete virgine). Însă pe vremea lui Samson exista doar ideea răzbunării. Pe de altă parte, împăratul Saul s-a sinucis pentru că era rănit, fiind înfrânt pe câmpul de bătălie și existând pericolul să fie capturat de inamici (1 Samuel 31:4-5). Apoi, Ahitofel s-a sinucis pentru că a intrat în depresie, după ce Absalom nu i-a ascultat sfatul de a-l ataca pe David (2 Samuel 17:23). Sfaturile date pe vremea aceea de Ahitofel aveau tot atâta putere ca şi când ar fi fost întrebat chiar Dumnezeu (2 Samuel 16:23). Nu în ultimul rând, după ce L-a vândut pe Isus Hristos, Iuda Iscarioteanul s-a spânzurat, fiind cuprins de remușcări (Matei 27:3-5). Și apostolul Petru s-a lepădat de Mântuitorul nostru, dar și-a plâns păcatul și s-a pocăit. Însă Iuda a ales să se sinucidă. Povara de păcate nu devine mai ușoară dacă o ducem cu noi în mormânt, ci doar dacă o punem la picioarele lui Isus Hristos.
Biserica tradițională nu oficiază serviciul de înmormântare pentru sinucigași, decât pe baza unui anumit ritual. În multe comunități de creștini tradiționali, cei care se sinucid nu au loc în cimitir. Toma d'Aquino credea că fiecare om trebuie să-și mărturisească păcatul înainte de moarte și să primească dezlegare din partea preotului, în scopul pregătirii pentru lumea viitoare. Însă în cazul sinuciderii, nu mai e loc pentru spovedanie sau pocăință și nici pentru ritualul de dezlegare de păcate, oficiat de preot. Din aceste rațiuni, Toma d'Aquino s-a pronunțat împotriva sinuciderii, influențând practicile bisericii tradiționale. Mă pronunț împotriva ideilor lui Toma d'Aquino pe acest subiect și condamn practicile bisericilor tradiționale. Cine suntem noi ca să îi condamnăm la chin veșnic pe toți sinucigașii? În multe situații, sinuciderea poate avea circumstanțe atenuante. Mă refer în primul rând la situațiile când este făcută din spirit de sacrificiu de sine. Oamenii care aleg să moară pentru alții, dându-și colacul de salvare sau ultima bucată de pâine sunt eroi, nu sinucigași. Tot eroi sunt și cei care au de înfruntat tortura pentru credința lor, în diferite închisori. Unii dintre aceștia, de frică să nu se lepede de Isus Hristos, sub presiunea chinurilor groaznice, aleg să își ia viața. Alții însă mor din neștiință și din ignoranță, fiind manipulați de societatea curentă să facă asemenea gesturi. Dumnezeu îi va judeca diferit pe unii creștini care se sinucid fără motive întemeiate și pe piloții kamikaze. Nu-i putem judeca nici pe cei care s-au aruncat de la etajele superioare ale unor clădiri, ca să nu ardă de vii. Sau pe cei al căror psihic a cedat din cauza unor traume greu de imaginat. Toți aceștia și mulți alții intră sub incidența unui Judecător care este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate (Psalmul 103:8). Domnul Isus Hristos cunoaște toate abuzurile și toate traumele îndurate de unii dintre noi. Este treaba Lui să judece aceste lucruri, nu este de competența bisericii. Noi doar putem să îi ajutăm pe cei care sunt în pragul sinuciderii să nu comită acest gest, aducându-i la Cel care poate să vindece răni și poate să elibereze suflete de sub robia păcatului.
Bibliografie: