Invidia este unul dintre păcatele care ne pot chinui foarte mult sufletele, dacă nu veghem. De regulă, acest păcat apare atunci când ne comparăm cu ceilalți, când nu suntem mulțumiți cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Chiar și în societatea noastră, când lipsa banilor devine o problemă tot mai acută, nu sărăcia este cea mai mare problemă, ci comparația cu alții. Când invidiem, noi nu ne putem bucura de avantajele pe care le dobândesc semenii noștri. Fericirea lor ne face foarte nefericiți. Deseori, noi îi invidiem pe ceilalți din cauză că aceștia dobândesc lucruri pe care noi nu le putem obține.

          Noi tindem să îi invidiem pe cei cu care ne identificăm cel mai mult, cu care dorim să concurăm. Apoi, avem tendința de a-i invidia pe ceilalți în domeniile pe care le prețuim foarte mult. De exemplu, eu nu aș fi ispitit să îi invidiez pe cântăreți, pentru că nu am darul cântării. Eu nu activez într-o astfel de slujire și nu am tendința să mă compar cu aceștia. Dimpotrivă, pe unii dintre ei îi admir foarte mult. Însă aș putea fi tentat să invidiez pe cineva care face apologetică sau care ar scrie o carte similară cu lucrarea de față. Cu siguranță însă, nu aș invidia niște apologeți foarte cunoscuți la nivel internațional, precum C. S. Lewis, A. W. Tozer sau Jonathan Sarfati. Lucrările lor sunt mult mai populare decât cartea de față, ei sunt mult mai cunoscuți decât mine. În plus, aceștia sunt mai înzestrați decât mine, mă depășesc atât de mult încât nu mă pot identifica cu ei, deci nu se pune problema să-i invidiez. Însă aș putea invidia pe cineva care este la fel de popular ca mine și care ar încerca să scrie un discurs asemănător cu al meu. Tot astfel, pastorul unei biserici mici sau medii nu este succeptibil să-l invidieze pe pastorul unei biserici foarte mari. Dar ar putea fi ispitit să-l invidieze pe un pastor a cărui biserică a pornit de la un număr mic de membri și crește mai mult decât biserica lui.

          Posibilitățile de invidie sunt extrem de multe. De fiecare dată când ne comparăm cu cineva care are o situație mai bună decât a noastră, putem fi ispitiți să-l invidiem. Uneori, s-ar putea să nici nu ne dorim situația mai bună a semenilor noștri. Însă pur și simplu ne displace faptul că aceștia au o situație atât de bună. Deși invidia pare o greșeală subtilă și minoră, apostolul Pavel ne spune că acest păcat este foarte urât înaintea lui Dumnezeu (Romani 1:29). Cei care nu luptă cu această maladie și nu se pocăiesc nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (Galateni 5:21).

          O altă formă a invidiei este gelozia. Gelozia poate apărea în familiile creștine, atunci când un partener nu are încredere în celălalt. De regulă, creștinii care au relații intime între ei, înainte de căsătorie, pot fi ispitiți de acest păcat. Când un creștin încalcă legământul de căsătorie pe care l-a instituit Dumnezeu și își pângărește astfel trupul, există șanse să-și înșele partenerul de căsătorie și în viitor, dacă nu se pocăiește cu adevărat.

          Există un spirit competitiv nesănătos care pornește tot din dorința de ne a compara cu alții, pentru a demonstra că suntem cei mai buni într-un anumit domeniu. Într-adevăr, ar fi bine să dăm tot ce putem, în orice competiție la care luăm parte. Dar noi ar trebui să fim motivați de dorința de a-I aduce slavă lui Dumnezeu (Coloseni 3:23) și nu de dorința de a fi admirați de către semenii noștri. Dacă ajungem să câștigăm o anumită competiție, noi putem să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat abilitățile necesare ca să reușim. Dar dacă pierdem, pe lângă că Îi vom mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ce a pus în noi, ne vom consola cu gândul că am făcut tot ce am putut pentru a concura cât mai bine. Când apostolul Pavel vorbește despre felul în care luptă pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu, acesta face o analogie cu o competiție de alergare, în care doar un atlet ia premiul cel mare (1 Corinteni 9:24). Însă ca și creștini, toți putem fi răsplătiți de Dumnezeu, nu există doar câțiva câștigători. De aceea, apostolul Pavel nu ne îndeamnă să concurăm unii cu alții, ci insistă să colaborăm împreună pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu, alergând cursa creștină cu aceeași intensitate cu a unui atlet care aleargă pentru premiul cel mare, adică pentru medalia de aur.