Să strâng, să adun, să frământ și să-mi pun
Nopți albe deoparte, pentru zile negre, deșarte...
Cu sârg! Dar e scrum, le știu rostul acum:
Că tot ce clădesc pe Pământ va fi pulbere-n drum,
Va fi zero etern, fiindcă-i țel efemer;
Trainic e piedestal doar ce fac pentru cer.

Prin Cuvânt și-n credință mă avânt cu silință,
Și te rog, Domn preasfânt, să mă ții în putință
Să îmi dai haine albe, să-mi declari biruință,
Iar lumina să curgă din izvor de făgăduință!

Și comoara să-mi fie sus în Țara cea vie,
Să refuz în pustie orice-ar fi să mă-mbie,
S-ațintesc ochii mei cu evlavie-n Hristos:
Chiar de-i traiul sfios, premiul e glorios.
Și prin vântul furios să rămân victorios,
Iar când vine răpirea, știu că nu rămân jos!

---
Domnul fie lăudat, și slava toată dată Lui!
Amin.