Într-o lume pustie și rece,
Parcă tot mai mult ne îndepărtăm
De Cel ce este veșnic,
Singurul Dumnezeu Creator.

În frenezia lumii acesteia,
Am uitat cine suntem,
De unde venim și unde mergem,
Căci nimic nu este etern.

Noi, călători pe acest pământ,
Ce strângem averi în vânt,
Uităm că nimic nu luăm cu noi.
Goi ne-am născut, iar de murit, tot goi.

Doar sufletul e acela
Ce contează pe veci,
Căci ce lui azi îi dai,
Aceea vei lua cu tine în Rai.

Sau jos, în iadul de nedescris,
Unde pe veci vei fi chinuit
De suferință fără de sfârșit,
Ce întreg sufletul l-a cuprins.