De ce mai plângi, femeie? De ce mai lăcrimezi?
Nu ţi-am promis odată că nu te voi lăsa?
Ţi-am spus că sunt cu tine prin arşiţă sau valuri
Tu doar să crezi în mine... să crezi în jertfa mea!
Ştiu că e drumul greu şi-ngrijorări sunt multe
C-ai obosit pe cale şi-ades te prăbuşeşti
Dar nu te da bătută... ţi-am dat de sus putere
Prin orice încercare sau val să biruieşti!

De ce mai plângi femeie? Ridică-te şi cântă!
Priveşte către ceruri... nu vezi că te veghez?
Ţi-am dat în suflet doruri şi-n cortul tău e pace
Şi nu-ncetez o clipă să binecuvântez
Şi totuşi plângi femeie, îţi simt adânc suspinul,
Te-aud în părtăşie cum Numele Îmi chemi
Şi-adesea îţi vorbesc prin vise, prin Cuvânt
Dat tu, tot plângi femeie şi în tăcere gemi...

Acum e ceas de seară... M-am coborât la tine
Şi lacrima uitată o şterg cu un sărut...
Te văd în iarna vieţii... ţi-e tâmpla geruită
De-atîţia ani ce-n drumu-ţi te-au frânt şi te-au durut
Şi văd atâta teamă în inima slăbită
De parcă niciodată Eu nu ţi-aş fi vorbit!
De ce mai plângi femeie? Eu sunt aici, cu tine
Şi-ţi voi rămâne-alături şi-n clipa de sfârşit!

Vulcan-08-07-2026
Mary