Cel Ce-a coborât!:..
Autor: Blandu Ioan
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cel Ce-a coborât! ...

Cel Ce-a coborât
Din cer, pe pământ
Și rău, L-am primit
Și L-am prigonit,
Fiindcă ne-a iubit! ...
El din vechi, vestit
A fost prorocit,
De atâți, proroci
Ce-i credeam, escroci,
Mulți i-am, omorât
Crezând că ne mint! ...
Urmaș al lui David
L-am, nesocotit
Și nu l-am crezut,
Fiincă n-am, citit
Fiu de DUMNEZEU,
Regele iudeu,
Rău, l-am biciuit
Și l-am înjosit,
Noi l-am, pironit
Și l-am răstignit! ! ...
Pe-obraz l-am scuipat
Dar, El s-a rugat,
Iartă-i pe toți Tată! !
Pentru-acestă, faptă
Că nu știu ce fac
Și-n întuneric, zac
Eu, iau toată vina
Și le dau, Lumina
Cei care-L credeau,
De, pe cruce-L luau,
Cu miresme-au, uns
Trupul Lui Isus,
Pus într-un mormânt
De om bogat,
Trei zile a stat
Apoi a-nviat,
Că s-a ridicat
Și s-a arătat,
Ucenicilor
Ei s-au speriat,
Fiindcă-l credeau duh,
Venit din văzduh,
Dar L-au cunoscut,
După ce-a mâncat
Și urme-avea, în mâini
De la cei păgâni,
La cincizecime,
A plecat de pe pământ,
Sus de-unde a venit
Trimițând, Duh Sfânt
Peste ucenici, ca un vâjiit
Ei au auzit,
Flăcări pe-al lor cap,
Li s-au arătat,
Abia atunci, acel moment,
Au priceput, ce-a zis Isus,
În acel, Nou Testament,
A venit Hristos
Pentru păcătos,
Și ca să le spună
Acea veste bună,
I-a trimis, în lume
Cu scopul anume
Ca, să răspândească
La orice popor,
Din credința lor...
Se va-ntoarce-odată
Pentru judecată,
Caprele sunt alungate,
Și la urmă judecate,
Nu cu milă cu dreptate,
Fiindcă, nu-L credeau
Ci de rău l-învinuiau,
Ora când el vine
Nu o știe nime,
Dumnezeu, o știe
Secretă o ține,
Numai pentru Sine! ! ! ...

Blându Ioan
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/326293/cel-ce-a-coborat