[Faptele Apostolilor 3:1-11]
---

La poarta cea frumoasă a Casei Celui Sfânt
Pe unde credincioșii intră cu pas mărunt
S-aducă jertfe, daruri, sau laude în cânt;
Pe unde cărturarii învață din Cuvânt,
Și unde plâng sărmanii, cu rugăciuni în gând,
Sau unde fariseii se semețesc în vânt,
Am fost adus și eu, și nu plec prea curând.

De dincolo de poartă, în curte și-n pridvoare
Se-aud în murmur glasuri, și forfota e mare,
Căci dincolo de trepte e Templul: o splendoare
În raze de lumină, cum strălucește-n soare!
Și dincolo de prag - parfum de sărbătoare,
Dar eu... stau trist la poartă, privesc absent în zare;
De ce? Nu pot intra, n-am vlagă în picioare...

De către niște semeni am fost adus pe pat,
Căci m-am născut olog, nu pot multe să fac
Ca să-mi câștig o pâine, sau haine să îmbrac.
Prieteni? N-am pe nimeni, nu prea le sunt pe plac,
Să cer pomană, milă, atât am fost lăsat.
Sunt doar un cerșetor, nu-i rost să mă prefac;
Numită că-i "Frumoasă" e poarta unde zac...

Pe când astfel de gânduri mintea îmi preocupă,
Privesc departe-n zare și văd, ca o nălucă,
Suindu-se la Templu, pe drumul care urcă,
un individ. Se-apropie: pare gătit de rugă.
Îi cer o milostenie 'nainte să se ducă
Iar el, de la distanță, niște bănuți mi-aruncă;
Se teme, ca și cum a mea prezență-l spurcă.

Aș vrea să-i spun că neputința nu mi-a fost vrerea,
Dar vorba mi-o înghit și îmi opresc pornirea.
Olog sunt, oropsit, îmi recunosc smerirea,
Deci spun că-i mulțumesc, plecându-mi jos privirea.
Mă-ntind să iau bănuții, și îmi ascund durerea
ce-n suflet mă apasă... - "așa mi-o fi menirea?" -
Dar văd cum urcă alții: par doi din Galileea.

Îmi dreg în taină vocea, privirea 'mi-e curioasă,
Căci parcă simt în ei o dragoste duioasă;
Aștept s-ajungă-aproape de Poarta cea Frumoasă,
În jos îmi aplec fruntea, cu gestică pioasă
Și-aduc 'naintea lor o cerere sfioasă:
"Ah, domnii mei, din inimă miloasă
îngăduiți un bine, și un bănuț îmi lasă... "

Vibrează între noi tăcere încordată:
Că cei doi s-au oprit și cumpănesc în faptă.
Şi-atunci vreau să le spun de milă înc-o dată
Dar,"Uită-te la noi!" a zis unul, deodată.
Acum, privirea mea, cu-atenție încărcată
Pe-a lor o întâlnește în legături brodată;
Și unul parcă-i fiu, iar altul pare tată.

"Argint și aur nu am, dar nici nu-i de folos,
Ce am să-ți dau e însă un nume: e Hristos!
Isus din Nazaret, El din mormânt s-a-ntors,
A înviat din morți! Rupând lanțul cel gros
a-nvins robia nopții: păcatul tenebros.
Și-n al Său Nume sfânt, puternic, glorios,
Îți poruncesc: te scoală și nu mai sta pe jos!"

Ce vorbe sunt acestea? Ce îmi e dat s-aud?
Isus din Nazaret, și al Său Nume sfânt...
Parc' am mai auzit, și nu tare demult,
Printre sobor și preoți umbla un zvon, un vânt,
O-nvățătură despre-al lui Dumnezeu Cuvânt...
Dar chiar atunci, bărbatul ce mi-a vorbit, crezând
m-a apucat de mână, m-a scos din al meu gând.

Și, luându-mi mâna dreaptă, m-a ridicat în sus:
Îndată, tălpi și glezne s-au întărit nespus
Iar trupul, într-o clipă, mi-a fost deplin supus!
Și parcă am uitat că alții m-au adus
la ceasul dimineții, la poartă când m-au pus,
Căci iată: acum umblu și țopăi, sar în sus!
Viu este Dumnezeu! M-a vindecat Isus!

Și mulțumiri de-a pururi să-I dau Îi sunt dator
Lui Dumnezeu cel veșnic, măreț izbăvitor
Fiindc'-a trimis în lume, pentru al Său popor,
Pe Fiul Său Isus, Domn și Mântuitor!
M-a prins chiar și pe mine în planul salvator
Și te vrea și pe tine, iubit ascultător,
Să ne ridice-n slavă când va veni pe nor!

Nu zăbovi pe gânduri în neputința ta!
Nu sta în fața porții cerșind - milă să-ți dea -
oricărui trecător. Căci ție altceva
îți trebuie: pe Isus, deschide-I inima!
Nu știu care ți-e boala... Alcoolul? Vorba rea?
Curvia? Furtișagul? Sau ura? Crima grea?
Dar știu că doar la Domnul îți este vindecarea!

El a trimis în lume pe singurul Lui Fiu
Ca oricine-nsetează-n acest torid pustiu
Să aibă-nviorare de la Izvorul Viu!
Și oricine-i flămând 'n-amurgul purpuriu
Să afle Pâinea vieții la blând și bun Hangiu!
Să dea tămăduire acelora ce-L știu...
Deci vino, dar, cunoaște-L, acum cât nu-i târziu!

Ca să-L cunoști aievea tu trebuie doar să crezi.
Nu-ți povestesc din basme, în Biblie sunt dovezi
Că ne-am născut în lanțuri: trăim în fapte putrezi
Și plata lor e moartea. Dar, dacă cercetezi
Scripturi, afli speranță. Te chem, dar, să testezi:
Smerit, de al tău sine când zi de zi te lepezi,
Primești puteri și vlagă pe Isus să-l urmezi.

Când stai în rugăciune plângându-ți a ta stare,
Când spui: "Preasfânt Părinte, doar Tu îmi ești scăpare!"
Și-L rogi, astfel, pe Domnul să-ți dea eliberare,
El, prin Isus Mesia, îți dă, din cer, salvare!
Prin jertfa de pe cruce s-a iscălit iertare,
La Golgota se-ncheie a noastră căutare:
Prin sânge-i ispășire, prin răni e vindecare!

Poate că astăzi este a nu-știu-câta-oară
Când înăuntru-n Templu auzi cânt de vioară,
Dar tu ești tot la poartă, suporți a lumii-ocară...
Nu poți urca pe trepte, e grea a ta povară,
Și nu poți trece pragul, tristețea te doboară.
Ascultă-mă, amice, căci toți, de bunăoară,
Am fost cândva precum ologul de-odinioară!

Să recunoaștem vina nici noi n-aveam putere.
Prin lume bâjbâind, purtam jug cu durere,
Ne apăsau păcate, cerșeam lapte și miere,
Și în grămezi de aur tot nu aflam plăcere.
Nimic din lume viață nu poate să ofere!
Dar am aflat izvor de har și mângâiere
La Cel ce-a dus osânda ca mielul la tăiere!

Ne-a căutat prin lume, fiindcă ne-a iubit.
Și, rând pe rând, cu toții, de El am auzit:
Isus Hristos, Mesia din Dumnezeu, venit
să moară pentru noi, căci am păcătuit.
Dar, ca să nu pierim, pe Sine s-a jertfit
murind pe cruce. Astfel, El prețul a plătit
Și, prin credința-n El, prin har, ne-a mântuit.

Da, trupul nostru moare, e doar un vas de lut
Dar sufletul transcende, nu-i din atomi făcut!
Și-avem nădejde-n slavă căci, după ce-am crezut,
primind botezu-n apă, din Duh am renăscut
și nu vom mai muri. Căci Duhul l-a pierdut
Adam când, după Eva - atunci, la început -
A ascultat de șarpe, și-n moarte a căzut.

Da, nu din voia noastră ne naștem în păcat,
Dar Dumnezeul Tată, pe om când l-a creat
- prin Fiul Său, Cuvântul - în nări El i-a suflat
din Duhul Sfânt viață, și-așa l-a animat.
Dar omul a murit când nu a ascultat
Și semnul izgonirii e-n ADN purtat;
Astfel, dar, orișicare se naște condamnat.

Sămânța naște rodul. Întreab-o gospodină
și îți va spune simplu: ce semeni în grădină
aceea și răsare. Deci vina naște vină.
Din întuneric beznă nu poți ivi lumină,
Iar dintr-o furnicuță nu poți face albină.
Așa suntem și noi, și-așa o să ne țină:
Cât om va naște om, va fi născut în tină.

Dar, uită-te la noi, tu, cel care-asculți!
Tânăr în floarea vârstei, sau om cu rid pe frunți:
Hristos e învierea, speranța celor mulți!
Balsam de alinare când deznădejde-nfrunți
Și chiar cu groaza morții de-ar fi să te confrunți,
Cu Isus trăiești veșnic. Frumoase sunt pe munți
picioare sănătoase, chiar perii de-s cărunți...

Căci vești bune aduc și pacea o vestesc,
Mesajul mântuirii-n auzul tău rostesc!
Mesaj de viață nouă - din Biblie-l citesc,
Iată ce spune Domnul: "fiindcă te iubesc,
Eu am trimis ca jertfă pe Fiul Meu ceresc,
Să șteargă vina morții și să te curățesc,
Să-ți dau pe veci viață și să te izbăvesc!"

În Evanghelia veșnică și sfântă poți găsi
O singură soluție: la cruce azi să vii.
Privirea ațintită la El dacă o ții
Prin har, și prin credință, moștenitor devii,
Primești în dar putere și înnoirea minții.
Si trâmbița din urmă când se va auzi,
În trup ceresc de slavă schimbat pe loc vei fi.

Te pleacă azi în rugă, căci nu cunoști viitorul
Și viața-i doar un abur, curând îți vei lua zborul.
Te cercetează-acum și vino la Izvorul
ce curge din Golgota: Isus Mântuitorul.
El a venit în lume, a îndurat calvarul,
A luat robia roabă, a sfărâmat zăvorul,
Și a deschis o Cale spre Viață: Adevărul.

Ascultă azi chemarea, și prinde-mă de braț,
În Numele lui Isus te scoală azi din laț!
Oricât ai fi de jos, nu zăbovi în șanț
Nu sta în neputință - al nepăsării lanț.
Pe toți El ne iubește, căci toți am fost creați
Și toți L-am părăsit, dar toți suntem chemați,
Și, dacă Îl primim, suntem răscumpărați!

Deci, pe cărarea vieții de simți că ești răpus,
La Poarta cea Frumoasă când alții te-au adus
Și nu poți să treci pragul, vlagă nu ai de-ajuns,
Sau când săgeți vrăjmașe pe trepte te-au străpuns,
Ori dacă-n lanțuri grele la juguri ești supus,
Tu cere-i îndurare Tatălui sfânt de sus,
La El noi îndrăznim, a spus-o chiar Isus!

Pe valuri sau prin hăuri, prin negură când trecem,
Prin dragostea-I de Tată, Lumina o vedem.
Și-n jertfa unui Rege ce-a atârnat pe lemn,
În sângele salvării, prin har, iertare-avem!
Hristos ne întărește, în El totul putem,
Și știm că, la final, cu El vom fi-n Eden,
Părtași la pomul vieții din raiul cel etern!

---
Preamărit și binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu!
Amin!