Un grăunte mititel
A căzut... aşa... şi el,
A căzut şi... s-a-ngropat,
A murit şi-a înviat!

Dar de unde a căzut?
Ce a vrut, ce a făcut?
Ce a fost la început?
Nu-i cumva un bob pierdut? !

Nu-i pierdut că... voinicel,
După iarnă, după ger,
După viscole... mister:
Firul verde este El!

Într-o lume de nevoi
L-au bătut și vânt și ploi
Dar EL, nu s-a poticnit,
A crescut şi s-a-ntărit.

Pe tulpin-a pus inele
Ca să ţină spic pe ele
Şi apoi, în cupe pline
A strâns rod - cum se cuvine!

Ce minune, spicu-mi spune!
Bob - sub scoarță de țărână,
JERTFA, pentru rădăcină,
Şi-apoi... creşterea-n lumină!

Şi din humă și din soare,
Şi din apă curgătoare,
Adunând și azi şi mâine
A pus tot în boabe pline...
GRÂU ŞI PÂINE!

De la grâu și de la pâine
Întorc inima spre TINE,
Să mă-nchin cum se cuvine,
Tată Sfânt, din Slăvi Divine!

Şi căldură și lumină
Şi un spic cu boabă plină...
O, Izvorule de bine,
De la Tine totul vine!

Şi Grăuntele jertfit,
Pe Golgota răstignit,
Fiul Dragostei de sus
Mort şi înviat - ISUS!

Tu ne-ai dat cerescul har,
Să-Ți fim snopul pe altar,
Sub cereasca Ta lumină,
Grâu ne vrei cu boabă plină!

Suntem ce suntem prin Tine!
Ne-ai iertat şi ne-ai dat pâine,
Ne-ai şters lacrimi şi suspine,
Mulţumim frumos, Stăpâne!