Nu te lăsa biruit de împrejurări!

                                        2 Cronici 20:1-6

            „După aceea, fiii lui Moab și fiii lui Amon, și cu ei niște Maoniți, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.

            Au venit și au dat de știre lui Iosafat, zicând: „O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Hațațon- Tamar, adică En-Ghedi.”

          În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul, și a vestit un post pentru tot Iuda.

            Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul, și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul.

          Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curții celei noi.

          Și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu Ți se poate împotrivi?

            Nu trebuie să cercetăm prea mult lucrurile ca să ne dăm seama de faptul că, de cele mai multe ori, avem în fața noastră diferite piedici, obstacole, sau handicapuri, care nu ne lasă să ne apropiem de Domnul nostru Isus, Mântuitorul, ca să-I facem voia.

            Avem împotriviri din afară, și avem împotriviri dinlăuntru.

          Uneori păcatul pe care-l săvârșim se ridică între noi și Dumnezeu ca un zid înalt, împiedicându-ne să ne apropiem cu îndrăzneală de Tronul harului.

            Față de Domnul nu te poți ascunde și nu-L poți înșela. El întotdeauna te privește cu milă și îndurare, dar și cu dreptate oriunde te-ai afla.

         Tocmai de aceea, oricine greșește într-un fel sau altul are o teamă cu privire la consecințe și se îndepărtează ușor, ușor, de Dumnezeu, pentru că teama te face să dai înapoi, te face să te retragi, cu toate că Domnul Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre, ci „Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.” Psalmul 103:12.

           Totuși, pentru un credincios nu trebuie mai mare pedeapsă decât aceea ca Domnul să nu-i răspundă la rugăciuni.

            Dacă trece o vreme mai îndelungată în care nu primim niciun răspuns la cereri, sau nu vedem razele  de bucurie prin norii întristărilor, ne simțim stingheri și singuri, neajutorați și tare neputincioși.

            În astfel de situații te cuprinde o spaimă simțindu-te de parcă Domnul Și-a întors fața de la tine. Alteori, din pricină că alergăm mai întâi la omeni sau oriunde în altă parte pentru a primi sprijin si ajutor, Domnul zice: Îmi întorc fața de la voi.

            Ieremia 14:10 „Le place să alerge încoace și în colo. Nu-și cruță picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei;”

          Domnul Își găsește plăcerea în poporul care cunoaște pe Singurul Dumnezeu adevărat, care face minuni, care are milă și face judecată pe pământ. „Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” Ieremia 9:24.

            Dar dacă teama de oameni te ține la distanță de El, când mintea ta este controlată de ceea ce spun oamenii (și se frământă cu gânduri de genul: „Ce vor spune oamenii despre mine”, sau cum voi apărea eu în mijlocul colegilor, prietenilor, știind că sunt pocăit!), lucrul acesta este o mare piedică pe calea credinței și în apropierea de Domnul cu îndrăzneală.

           Teama de oameni l-a făcut pe Petru să se lepede de trei ori de Domnul Isus Cristos, în noaptea cea mai grea, în care Mântuitorul a fost vândut. Pe când se încălzea în curtea marelui preot, Petru a fost întrebat de trei ori: Nu erai și tu cu Isus? Petru a tăgăduit. De ce? De frica oamenilor!

            Teama de oameni, l-a făcut pe David să se ascundă în pustie și în peșterile din munți.

        Teama de oameni te face de multe ori să ascunzi faptul că ești credincios și te împiedică să lucrezi ceea ce Domnul ți-a încredințat să faci pentru El.

            Pe Zacheu handicapul pe care-l avea nu l-a lăsat să se apropie de Domnul; el era mic de statură, iar mulțimea dimprejur Îl „ascundea” pe Mântuitorul de privirile sale.

          Oare nu se întâmplă și astăzi ca Mântuitorul să fie „ascuns” de privirile multor oameni? Uneori, din cauza credinței lor mici, ei nu-L văd clar pe Domnul, chiar și atunci când este în mijlocul lor!

            Din cauza credinței mici, chiar părerile sau ideile majorității oamenilor ne împiedică să-L vedem pe Domnul în toată splendoarea Sa, pentru că ascultăm de multe ori mai mult de oameni decât de Dumnezeu.

          De la Zacheu, însă, învățăm că trebuie să trecem peste orice handicap și să ne ridicăm deasupra oricărui obstacol și deasupra oricărei piedici, să ne ridicăm deasupra oricărei teorii omenești și să ne apropiem de Domnul cu îndrăzneală.

 Trebuie să trecem peste orice obstacol și să ne urcăm pe înălțimi, ca să ajungem la Domnul cu rugăciunile noastre, cu gândurile noastre, cu faptele și chiar cu întreaga noastră ființă.

            Psalmistul strigă către Domnul în Psalmul 61:2 și zice: „De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine.”

            Să nu ne lăsăm copleșiți și nici intimidați de mulțimea oamenilor și nici de părerile lor împărțite, ci, prin credință, să ne apropiem de Tronul de milă și de îndurare al lui Dumnezeu, prin singura cale rânduită de El, potrivit Scripturii; numai așa Domnul ne va lua pe brațe și ne va ridica El Însuși pe trepte mai înalte de credință și apoi ne va primi în slava Sa.

        Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul atunci când „O mare mulțime de vrășmași” l-au înconjurat și nu mai vedea nici o cale de ieșire.

           Ce să faci atunci când ești înconjurat de potrivnici, sau când ești pe fundul unei văi adânci? Trebuie să ridici privirea în sus, să stai de vorbă cu Isus!

            După ce ne-am cerut iertare pentru toate fărădelegile și după ce avem siguranța că sângele sfânt al Mielului ne-a curățat de orice păcat, să alergăm cu îndrăzneală la Domnul.

            Să privim întotdeauna la El și să nu ne uităm la situațiile dificile din viață, ci privirea noastră să fie ațintită întotdeauna spre „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”, adică spre Isus Cristos, Domnul.