Dumnezeu și omul...

Luna stălucește sus
Cu-n halou rotund ca viu,
Deplasâdu-se, spre-apus
Pe-un albastru siniliu.

Liniștea, de câțiva ani
E stăpână-n cartier,
Unde astăzi, foști tărani
Își dau aer de boier! ...

Stau aici, de zeci de ani
Cu-n statornic, gând la bani
Însă-i vezi plecând, pe rând
Cnceru-i bagă-n mormânt! ...

Se îmbolnăvesc subit,
Se trateaz-apoi se duc,
Să adune, s-au grăbit,
Pentr-un fin sicriu de nuc...

Niciunul din noi nu știm
Când ne vine rândul, ceasul.
Nu știm clipa, când venim
De deștepți înălțăm, nasul...

Cine știe, toate bine,
Este numai, Dumnezeu
Ce s-a frînt precum o pâine,
Pentru bun și pentru rău...

Toate se rotesc în sine,
Suspendate, stau în vid,
Doar, Pământul nu stă bine,
Că-l distrugem, prea rapid! ! ...

Domnul le-a făcut perfect,
Găndul, duhul, rațiunea,
Singurul, ce-n mod discret,
Ține vie încă lumea.
Moldovan Pavel
07.01. 2020.