Laudă-L pe Împăratul!

                                       Psalmul 13.

            „Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat?

            Până când Îți vei ascunde fața de mine?

            Până când voi avea sufletul plin de griji, și inima plină de necazuri în fiecare zi?

            Până când se va ridica vrășmașul meu împotriva mea?

            Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu!

           Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morții, ca să nu zică vrășmașul meu: „L-am biruit!” Și să nu se bucure protivnicii mei, când mă clatin.

           Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale: cânt Domnului, căci mi-a făcut bine!”

            Trecând prin viață, fără să cercetez prea mult, am ajuns la concluzia că este foarte ușor să lauzi pe Domnul atunci când toate lucrurile din viața ta sunt bune și frumoase; când sănătatea ta sporește, când ești înconjurat de prieteni, când nu-ți lipsește nimic și ai toate lucrurile din belșug, dar nu este de loc ușor să-L lauzi pe Mântuitorul dintr-o vale adâncă a necazurilor, când te afli în mijlocul încercărilor, sau atunci când ești pe un pat de spital.

          Totuși, Cuvântul sfânt ne încurajează și ne îndeamnă să lăudăm din toată inima pe Domnul, oricare ar fi împrejurarea în care ne aflăm.

           Cei mai mulți dintre noi am trecut, sau poate chiar astăzi trec unii prin momente grele de boală, de suferință, de lipsuri, sau probleme fel de fel, pentru că nimeni nu este scutit pe pământul acesta de necazuri.

            Chiar Domnul Isus ne spunea pe când era pe pământ, faptul că „În lume vom avea necazuri, dar, continua, Mântuitorul și spunea: nu vă înspăimântați și nu vă lăsați înfrânți, ci aduceți toate lucrurile la cunoștința lui Dumnezeu, care nu va întârzia să vă ajute.”

           Cert este faptul că avem un Dumnezeu mare și glorios! El niciodată nu și-a tras înapoi făgăduințele și niciodată nu-I pare rău de promisiunile făcute vreunuia dintre noi.

            Cine oare nu a trecut prin lipsuri financiare, sau prin stări lungi parcă fără sfârșit de tot felul de încurcături, care nu lăsau să se întrevadă nici un licăr de speranță și fiecare a căutat în momentele acelea, un sprijin și o rezolvare favorabilă la prieteni, la cunoștințe sau la rude, dar nu întotdeauna a găsit ceea ce căuta. Ba, dimpotrivă, de cele mai multe ori nu a găsit nici măcar înțelegere.

          Pentru că lumea împreună cu toate pretențiile ei și cu toate ofertele ei nu pot să rezolve problemele cu care ne confruntăm și nu pot aduce în inimă pace și bucurie; dimpotrivă, lumea aduce tot mai mult tulburare și deznădejde.

            De cele mai multe ori hohotele sale de râs se termină în plâns și bocet; iar plăcerile lumii acesteia se termină în dureri și scrâșnet de dinți, pentru că cel ce conduce toate lucrurile lumii este „Prințul fericirii prefăcute”. „Specialist în nenorociri”. El nu poate și nu va aduce vreodată biruință și bucurie în inima omului.

            Ceea ce poate oferi el din plin, este amărăciune, durere, lacrimi și suferință. Singura sursă de bucurie și pace deplină este Domnul Isus Cristos, Mântuitorul lumii.

            Toate izvoarele Sale de pace, bucurie, fericire se revarsă peste toți copiii Domnului ca un ocean binefăcător.

            Dacă ai avut pâine pe masă și nu ai răbdat de foame, să știi că un val al binefacerilor lui Dumnezeu a ajuns și în casa ta. De aceea, împreună cu psalmistul putem să ne unim în a-L lăuda pe Domnul din toată inima noastră, cu strigăte de bucurie și să-I spunem „Un mulțumesc frumos”.

            În Psalmul 100:1 Cuvântul Sfânt ne îndeamnă și ne spune: „Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului.”

            Îndemnul Duhului Sfânt este pentru toți locuitorii pământului, de orice culoare și de orice limbă vorbită, dar în mod special, strigătul de bucurie este o caracteristică a credincioșilor.

            Credinciosul trebuie să strige către Domnul, nu numai după ajutor și nu numai atunci când se află în strâmtorare, ci și ca jertfă de laudă și mulțumire.

            Oare are cineva urechi să asculte și să împlinească? Este adevărat faptul că de multe ori ai vrea să cânți Domnului o cântare, dar cuvintele ți se opresc în inimă, fiindcă sufletul îți este plin de grijuri și de necazuri în fiecare zi.

            Te confrunți de atâtea ori cu lipsuri de tot felul, cu nevoi, dureri, apăsări, din stânga, din dreapta. Sunt atât de multe ocaziile în care te poți regăsi în situația lui David spre exemplu. El a scris Psalmul acesta pe când era în cea mai „adâncă vale” a vieții sale. Era, poate demoralizat, descurajat, fără nici o vlagă, fără puterea de a mai lupta, fără nici o putere de a mai înainta. Rege încoronat, umblând desculț, flămând, însetat prin pustie, fără niciun țel, fără nici o țintă. Așa a ajuns regele lui Israel.

            Din poziția aceasta scrie el Psalmul pe care-l găsim în Scriptură sub numărul 13.

            Mi-am adus aminte că fiind internat de urgență în anul 2010, într-o sâmbătă seara, m-au așezat în patul cu numărul treisprezece într-un salon cu două zeci și patru de paturi în care erau douăzeci și patru de bolnavi, împreună bărbați și femei.

         Nu aș fi știut că eu sunt în patul cu numărul treisprezece, dacă Doamna Doctor Țăranu, care s-a îngrijit de mine în spital, nu mi-ar fi spus după câteva zile: Am vrut să te mut din patul treisprezece pentru că poartă ghinion.

            I-am spus Doamnei Doctor: bine ați făcut că nu m-ați mutat fiindcă eu nu cred în ghinioane și superstiții, ci cred în Domnul Isus care este viu.

            Duminică dimineața, la lumina zilei, m-am uitat în salon și am văzut că la fiecare capăt de pat erau cel puțin câte trei iconițe. M-am întors să văd ce este la capul patului meu și am găsit o iconiță pe care am luat-o repede și am așezat-o pe o fereastră din apropiere.

           Dumnezeul meu nu este într-o icoană și nici în închipuiri frumos meșteșugite, ci Dumnezeul pe care eu Îl cunosc, este Domnul Isus care a murit și a înviat și este un Dumnezeu viu. El a stat lângă patul meu în spital și m-a vindecat.

            Miercuri dimineața, așteptam cu mare nerăbdare asistentele ca să-mi pună perfuzia pentru că aveam frisoane.

            În adevăr, asistentele au venit puțin mai târziu ca de obicei și au încărcat toți „pomii” de lângă fiecare pat cu tot felul de „pungi”, dar mie nu mi-au administrat tratamentul.

          Pe la orele 11, a venit Doamna Doctor și i-am spus că am febră și că nu mi-au administrat tratamentul. Doctorița mi-a spus: nu mai avem antibioticul în farmacie.

           M-am urcat în pat, am deschis Scriptura și am făcut o rugăciune scurtă: Doamne Isuse, în spital nu mai au medicamente pentru mine. Am să iau din Farmacia cerului. Și am început să citesc Scriptura.

            În timp ce citeam, am simțit că mi se încălzește tot trupul. Domnul Isus care a stat lângă mine, a luat „antibioticul” din „Farmacia cerului” și mi l-a administrat, astfel că nu am mai avut nevoie de un alt tratament până în ziua de astăzi.

            Antibioticul omenesc, cel pe care mi-l administrau din spital, îmi scădea febra și după ce trecea efectul iar apărea. Dar „antibioticul ceresc”, m-a vindecat definitiv.

          David a lăsat în urmă confortul palatului regal și acum umbla în sac și cenușă și plângând își presăra țărână în cap, în mijlocul pustietății, fiindcă oamenii în care își pusese toată încrederea și pe care îi socotea prieteni, s-au ridicat ca unul împotriva sa.

            Însă tocmai starea aceasta de nimicnicie și de neputință a lui David, a dat prilej Domnului Dumnezeu să intervină în viața lui, ridicându-l din cenușa deznădejdilor, așezându-l din nou pe înălțimi.

            Atunci când te vezi slab, fără nici o vlagă și parcă fără nici o ieșire din strâmtorare, când oamenii îți vor spune că nu mai au medicamente pentru tine și nici vreo altă soluție, atunci să strigi cu credință către Cel ce poate totul. Poți să ai încredere deplină Dumnezeul cel viu, care nu-Și astupă urechile niciodată atunci când strigă un nenorocit. El ascultă cu plăcere rugăciunea și cântarea de laudă, oricare ar fi starea prin care treci.

            Multă vreme am predicat lucrurile acestea, doar din teorie și mi s-a părut foarte ușor.

        Astăzi scriu după ce am trecut prin „cuptoare încinse” și „văi adânci”, experiențe grozave prin care nu aș mai vrea să trec nici eu, nici dragii mei și nici unul din frații în Domnul Isus.