Psalmul 65
Autor: Augustin Tecar
Album: Psaltirea în versuri
Categorie: Zidire spirituala
Cu încredere, Doamne, vei fi lăudat în Sion,
Tu care domnești pe cel mai înalt tron.
Împlinite vor fi juruințele ce-au fost făcute
Că ne-ai scăpat din necazuri grele și multe.

Toți oamenii trebuie să vină la Tine
Să-Ți dea ascultare că se cuvine.
Nelegiuirile lumii greu mă copleșesc,
Dar eu în scăparea Ta nădăjduiesc.

Ferice de cel pe care, Tu Doamne, -l alegi,
Ferice de cel căruia legăturile-i dezlegi.
Ferice de cel pe care, Tu Doamne, -l primești
Și cu lumina feței Tale îl înveselești.

Ferice de cine locuiește-n curțile Tale
Că el va înainta cu credință pe cale,
Se va bucura de Templul Tău cel sfânt
Și va fi o lumină curată pe pământ.

În bunătatea Ta dai răspuns la rugăciuni
Și-n dragostea Ta ne izbăvești prin minuni.
Tu ești nădejdea marginilor îndepărtate,
Tu Doamne, ne-ai adus la viață din moarte.

Domnul întărește munții prin a Lui tărie
Și ne-a pregătit loc în Cer pentru veșnicie.
Domnul este îmbrăcat și încins cu putere,
El potolește urletul valurilor în cădere.

El potolește și zarva popoarelor
Când se-ntărâtă mânia neamurilor.
Cei ce locuiesc departe se-nspăimântă,
Dar pe cei smeriți Domnu-i binecuvântă.

Tu umpli de bucurie Răsăritul îndepărtat,
Tu cercetezi pământul și-n lung, și-n lat.
Tu-i dai pământului bogății și râuri cu apă
Și-n ele tot ce are suflare s-adapă.

Tu le dai grâu pe care-l faci să crească
Și udându-i brazdele îl faci să rodească.
Încununezi anul cu bunătățile Tale
Și nu ne lași, o, Doamne, cu mâinile goale.

Pretutindeni pașii Tăi varsă belșug,
Tu ne-nveselești din zori până-n amurg.
Câmpiile pustiului sunt bine adăpate
Și pășunile noastre-s verzi și bogate.
Amin.
(Luni, 14 septembrie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/325569/psalmul-65