Te văd prin vălmășagul de păreri
Cum soarele ar cerceta un deal cu meri...

Te văd cum din Lumină te-ntrupezi
Și plec uimit la iesle prin zăpezi.

Mă urc pe scara slabelor cuvinte
Să-ți spun în mine câte simțăminte
Răsar, ca o pădure de stejari,
Căci Tu biruitor a toate pari!

Și ești
Când peste moarte năvodul vieții-l pui
Și vina omenirii în moartea Ta o-ncui...

Cobor la iesle deci, pe alba stea,
Ți-aduc pătuc și scutec dragostea
Că-n noaptea asta parc-am auzit
Cum plânsul Tău m-a îndumnezeit.

M-adun în cor cu îngerii timizi
Colinde torc din foșnet de molizi
Cu magii și păstorii-ngenunchez
Un imn de lut cu ceru-mperechez
Să-i spun lui Dumnezeu ce har, ce bine
E să răsară-n ochii mei rubine
Și ce hallel pe buze va să crească
Din rădăcini de limbă românească...

Acum
Eu aur, smirnă și tămâie n-am
Dar am frumos de inimă pe ram
Și din grădina mea înmiresmată
Ți-aduc ofrandă jertfă necurmată
Din busuioc și tufe de smerenii
Să împletesc cununi de milostenii
Așa cum Tu adus-ai pe pământ
Copil firav, ceresc așezământ...

Steaua s-a dus,
Au alergat și bacii
La ieslea Ta să cheme toți săracii.

Mă rog
Acelui care raiul Tău îl vrea
Tu, Doamne, ia-i de mână inima.