Isuse, numai Tu ești Stânca
Autor: Traian Dorz
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Isuse, numai Tu eşti Stânca
De mântuire şi-ajutor;
Afar' de Tine-s numai valuri
În care mii şi sute mor!

R: O, ţine-mă mereu,
Isuse, Domnul meu,
Că numa-n Tine-s mântuit
Și fericit!

2. Isuse, numai Tu eşti pacea
Ce-aduce inimii alin;
Afar' de Tine-i numai zbucium
Și deznădejde şi suspin!

3. Isuse, numa-n Tine-i soare
Și primăvară şi frumos;
Afar' de Tine-i numai noapte
Și-ngheţ, şi vaiet dureros!

4. Isuse, numa-n Tine-i viaţa
Cu desfătări şi bucurii;
Afar' de Tine-i numai moartea
Cu osândiţii morţi de vii!

5. Isuse, numa-n Tine-i Raiul
Cu fericire şi cântări;
Afar' de Tine-i numai iadul,
Cu veşnicele-i remuşcări!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/325551/isuse-numai-tu-esti-stanca