Un om striga din al lui chin,
Cu ochii plini de greu suspin.
„Doamne, mai poți să mă ridici?
Mai vezi, ca sunt si eu aici?”

Domnul l-a auzit plângând,
I-a fost aproape, rând pe rând.
I-a strâns durerea la pieptu-i greu
Cam face un Părinte pentru fiul Său.

Din dragoste i-a dat alin,
A dat putere sa reziste-n chin.
A atins trupul obosit,
Și omul s-a însănătoșit.

Cu lacrimi multe a mulțumit,
Că Domnul iar l-a izbăvit.
Dar, după vreme, încetisor
S-a stins și glasul lui domol

Nu mai spunea ca Dumnezeu
I-a fost scăpare in al sau greu.
Nu mai vorbea de mâna Sa,
Ce viață nouă îi dădea.

Dar spune-mi, frate, dacă taci,
Cum vor afla ceilalți ce faci?
Cum va veni cel apăsat,
La Domnul care te-a salvat?

Poate o mamă plânge greu,
Și nu vede pe Dumnezeu.
Poate un tată este frânt,
Și nu mai vede un drum demult

Poate bolnavul stă și plânge,
Iar inima-i încet se stinge.
Dar dacă aude ce-ai primit,
Va spune: „Domnul n-a sfârșit!”

O mărturie spusă drept
Aprinde un suflet, si inima in piept
Ridică omul căzut jos
Și-l duce iara spre Hristos.

Biserica se întărește,
Când fiecare povestește
Ce mari lucruri Dumnezeu
A făcut în dreptul său.

Credința iarăși prinde glas,
Speranța reinvie in acel ceas.
Căci Dumnezeu e neschimbat, !
Și azi lucrează neîncetat!

Nu ține darul doar în tine,
Mai sunt și alții ce nus bine.
Ce Domnul ție ți-a făcut,
Poate da viață unui suflet mut.

Ridică glasul și vestește,
Pe Domnul tău Îl preamărește.
Că cine spune ce-a primit,
Vesteste cât e de iubit.

Cuvântul Sfânt ne îndeamnă-așa:
Să spunem ce-am primit cândva.
Să audă cei cu suflet frânt,
Și să privească spre Cel Sfânt.

Mărturia nu e doar cuvânt,
Ci o speranta pentru cel înfrânt.
Prin ea credința reinfloreste,
Iar inima spre Domnul crește.

Biruința nu se ține-ascunsă,
Nici candela de obroc acoperita
Lumina trebuie să strălucească tot mereu,
Ca toți să-L vada clar pe Dumnezeu.

Spune minunea ce-ai primit în dar,
Nu o ascunde, spune-o iar și iar.
Că mulți vor auzi și vor privi,
Si Marturia-ți, ajutor in Mantuirea lor va fi.