E-o clipă grea de despărțire,
Cu lacrimi multe și suspin,
Dar dincolo de-a nopții umbră,
Ne-așteaptă veșnicul senin.

Cei dragi nu pier în întuneric,
Nici nu se sting fără cuvânt,
Ei dorm sub pacea mântuirii,
Care-i in locul cel mai sfânt.

Și cât de grea e despărțirea,
Când mâna nu o mai poți strânge,
Iar glasul drag, atât de dulce,
Rămâne doar ecouri ce plânge

Privirea caută-n tăcere,
Un semn, o clipă de răspuns,
Dar casa parcă-i mai pustie,
De cânt de viață s-a ascuns.

Și totuși printre lacrimi grele,
Se naște-o pace din altar,
Că nu-i adio pe vecie,
Ci doar un drum spre-acelaș har.

Dar timpul chiar de lasă rană,
Nu poate șterge ce-am iubit,
Căci dragostea zidită-n suflet,
Rămâne până la sfârșit.

În fiecare rugăciune,
În fiecare dor tăcut,
Simțim că cei plecați în slavă,
În veșnicie-au început.

Va fi o zi de revedere,
Când orice plâns va înceta,
Iar Domnul plin de îndurare,
Pe toți ai Săi îi va chema.

Atunci durerea despărțirii,
Va fi un vis îndepărtat,
Când vom păși în veșnicia,
A cerului sfânt luminat.

Și poate azi povara-i grea,
Iar inima abia mai bate,
Dar Dumnezeu cunoaște jalea,
Și strânge lacrima-n dreptate.

Iar cei plecați rămân lumină,
În tot ce-au semănat frumos,
O urmă vie de iubire,
Ce ne îndreaptă spre Hristos.

De-aceea fiți azi plini de pace,
Chiar dacă plânsul nu s-a stins,
Că după orice despărțire
Răsare cerul necuprins.
Amin
(În memoria lui Petri Barbu)