Ridicați-vă privirea, dincolo de-acest mormânt,
Nu-i sfârșitul pentru-acela, ce-a plecat de pe pământ.

Căci cei duși în veșnicie, prin al Domnului Cuvânt,
Au pășit spre dimineața, unui cer etern și sfânt.

Știu că dorul vă apasă, și că plânsul este greu,
Că tăcerea lasă urme, dar cu voi e Dumnezeu.

Și prin noaptea încercării, și-al durerii grele jar,
Vă rămâne cerul sprijin, și liman pentru amar.

Poate casa fără dânsul, pare astăzi mai pustie,
Și-amintirea lui coboară, peste voi în nostalgie.

Însă glasul de credință, vă șoptește-ncet mereu:
„Cel plecat nu este singur… odihnește-n Dumnezeu.”

Nu priviți doar la țărână, și la piatra de mormânt,
Ci priviți spre cerul slavei, și spre-al Domnului Cuvânt.

Va veni o dimineață, fără lacrimi și suspin,
Când Hristos va strânge iarăși, orice suflet l-al Său sân.

Nu e veșnică durerea, nici suspinul nu-i etern,
Peste rănile din suflet, mângâieri din cer se cern.

Cel plecat e prins de zborul, care e nemărginit,
A lăsat în urmă lumea, suferința i-a sfârșit.

​Suferința-i... doar o punte, nu e capăt de cărare,
Iar în marea de tristețe Dumnezeu e-o Stânca tare.

El vă dă astăzi putere, El durerea vă alină,
Căci în mâna Sa străpunsă-i, inima care suspină.

Nu vă întristați ca ceilalți, care goi sunt de credință,
Să aveți nădejde-n inimi, cu Isus... e cu putință.

Lăsați pacea Lui profundă, ca în inimi să coboare,
Fiecare zi de doliu, e un pas spre sărbătoare.

Sus privirea, plin de slavă, Împăratul va veni,
Și pe veci în nemurire, cu cei dragi ne va uni!

Nu lăsați deznădejdea, să vă schimbe-n stâncă viața,
Dincolo de doliul negru, va veni iar dimineața!

Cel plecat este cu Domnul, unde nu mai e suspin,
Odihnit pe brațul veșnic, într-un cer de pace plin.

Să rămâneți tari în luptă, și priviți numai în sus,
Alinare-n vremuri grele, poate fi numai Isus.

Poate sunt atâtea lacrimi, ce nu pot a fi rostite,
Și-ntrebări ce dor în taină, în dureri necontenite.

Dar prin tot ce-apasă astăzi, peste sufletul zdrobit,
Dumnezeu rămâne sprijin, pentru cel ce-i neclintit.

Va veni curând și clipa, mult doritei revederi,
Când nu vor mai fi nici lacrimi, nici poveri și nici dureri.

Și cu cei plecați din lume, vă veți strânge iar la sân,
În lumina nesfârșită a eternului, Amin.
( În memoria lui Petri Barbu)