A mai trecut un an, dar dorul nu se stinge,
Nici rana nevăzută, timpul n-o poate-a strânge,
Iubita mea soție, plecată după soare,
Iubirea-mi pentru tine, e vie... ea nu moare.

În fiecare seară, când liniștea coboară,
Îți caut iar privirea, în steaua de afară,
Și parcă-ți simt iubirea, plutind încet prin casă,
Ca o lumină sfântă, tăcută și duioasă.

Mi-e dor de glasul tău, de mâna ta fierbinte,
De pașii tăi prin casă, de dulcile cuvinte,
De felul cum iubire, făcea-i din greu alin,
Și cum zâmbeai când viața, părea un drum senin.

Rămas-au amintirea, și pozele ce-s mute,
Dar ele-mi țin aprinsă iubirea nevăzută,
Căci omul poate pleacă, dar dragostea-i o floare,
Ca iarba ce-n tăcere, în primăveri răsare.

Și chiar dacă destinul, ne-a despărțit prea greu,
Tu vei trăi iubito, mereu în pieptul meu,
Iar când va fi să trec, și eu din lumea mare,
Te voi găsi din nou… acolo... după zare.

Mi-e dor să-ți spun „iubito”, să-mi fii din nou aproape,
Să-ți simt mâna cum șterge, tristețile din noapte,
Dar port iubirea noastră adânc, ca pe un dar,
Ce nici moartea nu poate, muta al ei hotar.

Și parcă dorul crește, cu fiecare clipă,
Ca ploaia grea de toamnă, ce bate în risipă,
Căci nu mai ești să-mi spui, cu glasul tău cel blând,
Că orice greu din lume, se pierde alinând.

Sunt seri în care timpul, se-oprește lângă mine,
Aud doar pașii singuri, și gândurile pline,
Atunci te strig în taină, cu dor și cu alin,
Însă ecoul nopții, tăcut... răspunde lin.

Privesc spre locul gol, rămas la masa noastră,
Și viața plânge-n taină, privind peste fereastră,
Căci toate au păstrat, urma iubirii vie,
Iar casă fără tine, e astăzi... o pustie.

Mi-e dor să-ți aud râsul în dimineți senine,
Să-ți simt iarăși privirea, găsind odihă-n mine,
Să-mi spui că lângă tine nimic nu poate stinge,
Iubirea care astăzi în lacrimi încă plânge.

Și uneori, iubito, când cerul e-nnorat,
Îmi pare că și ploaia, îți poartă chipul drag,
Iar vântul ce m-atinge, ușor pe fruntea mea,
Îmi spune parcă-n șoaptă, că nu mă vei uita.

Dar cel mai greu e noaptea, când totul amuțește,
Și inima, în taină, al tău numele rostește,
Atunci închid eu ochii, te strâng la piept în gând,
Ca unul rămas singur… iubind mult mai profund.
Amin