Păzește-mi sufletul căci sunt iubit de Tine,
Și scapă-mă de tot ce este rău,
Ai milă când te strig din gura văii,
Căci vesel vreau să fiu și-n vale eu.

Înveselește-mi sufletul Isuse,
Căci numai bun poți fi Doamne mereu,
Doar Tu ești dătător de îndurare,
Pentru acel ce strigă-n ceasul greu.

Apleacă-Ți iar privirea peste mine,
Când pașii mei se pierd prin nopți târzii,
Și pune pace sfântă peste rană,
Ca iarăși să pot crede-n zori de zi.

Tu știi cât de fragilă-mi este firea,
Și cât suspin ascund în pieptul meu,
Dar mâna Ta ridică din cenușă,
Tot ce părea pierdut și mult prea greu.

Când vântul rece bate peste cale,
Și umbre vin tăcute rând pe rând,
Aprinde-mi iar lumina slavei Tale,
Să merg spre Tine, Doamne, lăcrimând.

Păzește-mi sufletul de răutate,
De vorbe grele și de gând păgân,
Și fă din inima-mi smerită, Doamne,
Un loc curat în care să rămâi.

Când lumea mă apasă cu durere,
Și glasul ei mă cheamă spre pustiu,
Tu fii alături de a mea cărare,
Pe brațul Tău mereu să pot să fiu.

Revarsă har când lacrima mă-neacă,
Și sufletul mi-e frânt de-atât amar,
Tu schimbă noaptea-n raze de lumină,
Și dă-mi putere iarăși să tresar.

Învață-mă să iert fără măsură,
Și să iubesc curat precum iubești,
Să port în piept blândețea și credința,
Și-n orice zi cu mine să pășești.

Iar la sfârșit de drum și de suspine,
Când voi privi spre cerul Tău senin,
Primește-mi sufletul în pace sfântă,
Ca fiu iubit ce vine iar la sân.
Amin