Numai pentru lupta bună, Dumnezeu va răsplăti,
Care este dezbrăcarea, cea de sine... zi de zi.

Nu e cea după comoara, ce pământul o deține,
Este cea de curățire, care pune dor în tine.

Este lupta cea ascunsă, dintre fire și lumină,
Când genunchiul cade-n noapte, și-n ea sufletul suspină.

Căci sunt răni adânc ascunse, și poveri de mulți purtate,
Suflete ce strigă-n taină, după cer și libertate.

Și mai grea ca orice rană, este vorba aruncată,
De la cei ce spun Cuvântul, cu o inima uscată.

Ei apasă peste omul, care-abia mai stă-n picioare,
Cerând roadă și izbândă, chiar în zi de încercare.

Dar Hristos privește altfel, lupta celor osteniți,
Îi ridică din cădere, pe cei mici și obosiți.

Nu-l respinge pe acela, ce se zbate să se schimbe,
Îi ridică-ncet povara, și îl face ca să cânte.

Domnul vede orice luptă, nu doar cea la suprafață,
Și din lanțurile grele, scoate sufletul la viață.

Luptă tu întotdeauna, luptă numai lupta bună,
Numai ea îți va aduce, la sfârșit marea cunună.
Amin