Să păstrați în foc altarul, rugăciunii ce-o-nălțați,
Glasul vostru să nu piară, când e greu... voi să cântați.

Calea sfântă-a mântuirii, doar spre ceruri vă conduce,
Unde pacea și iubirea, peste suflet se aduce.

Nu lăsați credința stinsă, de furtuni ori de-ncercări,
Ci pășiți cu bărbăție, printre lacrimi și chemări.

Căci Isus rămâne sprijin, pentru orice suflet frânt,
El aduce mângâiere, și lumină pe pământ.

Când povara vă apasă, și puterea pare dusă,
Ridicați privirea iarăși, către zarea neapusă.

Harul Domnului coboară, peste cei ce au luptat,
Și din inimi credincioase face El un vas curat.

Când se-aude-n noapte plânsul, celor triști și apăsați,
Domnul este mângâiere, pentru cei împovărați.

El ridică iar speranța, în al inimii altar,
Și aprinde-n orice suflet, focul plin ce-i doar de har.

Să rămâneți tari în luptă, neclintiți și veghetori,
Căci cununa biruinței, o au cei învingători.

Nu priviți spre valul lumii, ce se pierde în păcat,
Ci păstrați lumina vie, ce din cer vi s-a lăsat.

Iar când trâmbița cerească, peste lumi va răsuna,
Cei ce-au stat în ascultare, sus în slavă vor intra.

Și cu îngeri-n cântare, lângă tronul cel ceresc,
Vor slăvi pe veci iubirea Tatălui Dumnezeiesc.
Amin