Timpul
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Timpul nu e-n mâna noastră,
Trece iute și tăcut,
Ca o pasăre măiastră,
Peste tot ce s-a făcut.
Zilele se duc în grabă,
Ca un vis ce-a dispărut,
Iar ce astăzi ni se pare,
Mâine poate-i nevăzut.
Nu te întreba vre-o dată,
Dacă ești tu pregătit,
Mersul să îl ai prin toate,
Hotărât și neclintit.
De aceea, nici-o clipă, ,
Nu trăi nepăsător,
Viața iute se va trece,
Fii în ea un călător.
Spune astăzi vorba bună,
Iartă cât încă se poate,
Nu lăsa iubirea-n urmă,
Poate vei fi luat la noapte.
Strânge pace pentru suflet,
Nu doar aur trecător,
Căci doar fapta cea curată,
Merge dincolo de nor.
Timpul nu e-n mâna noastră,
Ci la Domnul Dumnezeu,
Care ține veșnicia,
Și destinul meu și-al tău.
Cât mai bate-n piept suflarea,
Nu trăi fără folos,
Ci pășește-n ascultare
Pe cărarea lui Hristos.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/325444/timpul