1. Ce slab sunt, Doamne, când în ceasul încercării
Privesc cu groază la furia valului
Și nu aștept să poruncești să tacă mării,
Și glasul Tău să poruncească vântului.
Nu merit, Doamne, să-mi vorbești cu îndurare,
Că prea ades am murmurat și am cârtit.
De n-ar fi harul și îndelunga Ta răbdare,
Pe cine, Doamne, valul n-ar fi îngropat?

R: Mă ține harul, căci biruința
Nu-i fiindcă am fost eu tare, Domnul meu!
Ce bun ești Tu, Cel ce-mi cunoaște năzuința
Și mă ridici din pricina Numelui Tău!
Mărit să fii, căci Tu îți ții făgăduința
Și harul Tău îmi e de ajuns în orice greu!

2. Cu mintea mea aș vrea să vină izbăvirea
La timpul meu și în felul care îmi doresc;
Și-n nerăbdare își face cuib nemulțumirea
Și nu aud susurul blând să-Ți mulțumesc.
Nu-s vrednic, Doamne, să-mi vorbești cu îndurare,
Că prea ades am murmurat și am cârtit.
De n-ar fi harul și îndelungata răbdare,
Cine-ar sta înaintea Ta neprihănit?

3. Ajută-mă să nu uit, Doamne, niciodată,
Că-n vitejia mea sorți de izbândă nu-s,
Și izbăvirea, chiar de pare întârziată,
E în ceasul hotărât de Tine, scump Isus!
Ajută-mi, Doamne, înspre cer să îndrept privirea,
Și ajutorul Tău pe care îl aștept,
Și-n așteptare să-Ți dau pururi proslăvirea,
Că mă iubești și ocrotitor mă strângi la piept!