De valuri ești lovit și cerul pare mut,
iar pașii tăi se frâng în vântul greu.
Dar chiar în clipa când te simți pierdut,
nu ești uitat — te vede Dumnezeu.

Îți tremură credința ca o lumânare,
și nopțile apasă peste gând.
Dar Domnul nu te lasă în uitare,
ci-ți scrie pacea chiar în plâns și rând.

Te-ntrebi de ce furtuna nu se stinge,
de ce răspunsul pare a întârzia.
Dar harul Lui lucrează chiar când plânge
o inimă ce încă-L va chema.

Nu valul e stăpân pe viața ta,
ci Cel ce a certat marea-n furtună.
El poate liniști și inima ta
când lumea toată pare să se dărâme.

Alege iar să crezi în mijlocul durerii,
să nu-ți ascunzi privirea de la cer.
Căci dincolo de zgomotul tăcerii
Hristos rămâne viu, aproape, etern.