Ascultarea chemării
Ce vreme de înstrăinare
De tot ce-i bun și e frumos
Venit-a azi în lumea care
Nu vrea să știe de Hristos,
Căci e iubit mai mult păcatul
Cu rodul lui amăgitor
În suflete el e-mpăratul
Așa de crud și-nșelător.
Omul se-ndreaptă spre pierzare
Mai mult cu fiecare zi
Iubind pornirile murdare
Ce-așa de mult îl vor zdrobi,
Dar că se-nșeală nu-nțelege
Crezând că este fericit
Atunci când voia își alege
Mergând pe drumul lui dorit.
Se-aude o sfântă chemare
Ce-i neglijată deseori
Spre traiul cel cu ascultare
Și-n ceas târziu dar și în zori,
Căci lanțurile de robie
Apasă mult și-atât de greu
Pe-atâți cu inima pustie
Și-nstrăinați de Dumnezeu.
Este chemarea cu iubire
A Celui ce-a venit de sus
Să fie pentru omenire
Mântuitorul scump Isus,
Dar cu cât răsună mai tare
Și așteptarea-i tot mai grea
Acei chemați cu nepăsare
Nu vor a ști nimic de ea.
Acum e har și se mai poate
Primi iertare și-un nou drum
Pentru suflete zbuciumate
Spre-a fi eliberate-acum.
Mai este timp pentru căință
Pentru a plânge starea rea
A inimii ce-n necredință
În patimi și plăceri trăia
Și mai e timp de îndreptare
Spre drumul cel adevărat
Și de o sfântă-nviorare
Lângă izvorul cel curat,
Căci timpul cel de îndurare
Așa curând se va sfârși
Și-atunci nu va mai fi iertare
Și nici salvare nu va fi.
Atunci va fi sau condamnare
Sau strângerea-n locașul sfânt
Cum ascultat-a fiecare
În pribegia pe pământ
Și cu toți o să recunoască
Că au avut vreme de har
Și că puteau să se gătească
Spălați prin jertfa din Calvar.
Atunci va fi vreme târzie
Pentru acei ce n-au venit
Căci departe de-mpărăție
Vor merge-n chinul cel cumplit,
Iar aceia ce cu grăbire
Au ascultat cerescul sfat
Vor fi cu Domnu-n fericire
Căci L-au iubit și L-au urmat.