Râvneşti să fii ca stânca, în valuri de furtună,
dar eşti utilă piatră, ascunsă într-un zid.
Din dorurile tale, ştii? An de an se-adună
atâtea culmi şi steiuri, de-ajungi un pisc splendid.

Aspiri să fii bazinul cu jerbe colorate,
ţâşnind în mii de picuri, cu vuiet de talaz.
De-ai şti ce te aşteaptă, pârâu ce-abia răzbate
prin gloduri şi stufişuri: un fluviu făr-zăgaz!

Cât jindui uraganul ce-apleacă toate-n cale!
Și nu ştii bogăţia din suflul lin de ploi...
Preferi tu curcubeul aurorii boreale
şi fulgilor de neauă, sclipirile de sloi?

“- De-aş fi eu candelabrul ce templul luminează!”
îşi zise în colibă o candelă de lut.
Puterea minții tale, de e prin Duhul trează,
devine pentru alţii luceafăr mult plăcut.

“ - De ce nu-s diamantul podoabelor de nuntă?”
spunea-n suspine jarul, lucind într-un cămin.
Cărbune e şi primul, dar ştii ce lavă-nfruntă,
s-ajungă-atât de tare? Suporţi aşa destin?

O floare foarte rară, din parcuri renumite,
îşi împlineşte rolul ca şi cea de sub gard.
Din simpla umilinţă, răsar nebănuite
putinţi de pom al vieţii, parfumul scump de nard.

Curajos ca și leul, cel mult temut de fiare,
nu eşti întotdeauna, dar poţi fi miel oricând...
La sfinx, e cap fecioara, de leu îi sunt doar ghiare:
Deşi-s vecine zodii, tot ea e-n primul rând.

Admiri cu gelozie pe altul cu renume
și nu ştii că idealul a ce vei fi îl porţi.
Poetului a toate deja-I dedici o lume
ce-o făureşti în tine și-n veci, prin tainici sorţi.