Religios sau credincios?

                                        Galateni 1:6-14

          „Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie.

            Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos.

         Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun și acum: dacă vă propovăduiește cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care ați primit-o, să fie anatema!

           Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor, sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Cristos.

          Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o, de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos.

            Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea; și cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.”

            Mântuirea nu este rodul lucrărilor sau ale acțiunilor noastre înaintea lui Dumnezeu, ci este, exclusiv, rodul suferințelor Domnului Isus Cristos. Nu suntem mântuiți ca rezultat al vreunei fapte deosebite pe care noi, ca oameni, să o fi făcut pentru îmbunarea lui Dumnezeu, ci este lucrarea dragostei Lui, aducându-L pe Fiul Său ca jertfă ispășitoare pentru noi.

            Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

            Scriptura ne relatează un episod din viața Domnului Isus pe pământ, când a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, trei dintre ucenicii Săi, și a urcat pe un munte înalt, unde, stând de vorbă cu Tatăl din cer, S-a schimbat la față.

            Evanghelia după Luca 9:28-30: „Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să se roage.

            Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie.”

       Când au văzut ucenicii tabloul acesta ceresc, Petru a luat cuvântul și a zis: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” „Nu știa ce spune”.

            Dacă Domnul Isus locuiește „înăuntru”, fie locuința Lui și o colibă, iar credincioșii afară, sau invers: credincioșii înăuntru iar Isus afară, înseamnă că este o mare problemă. Fără Domnul Isus înăuntrul familiei, al sufletului, nu este mântuire, nici har, nici binecuvântare. Fără El totul este „deșertăciune și goană după vânt”

           Apocalipsa 3:20: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.”

       Sunt atâtea glasuri care strigă și cheamă oamenii, dar Unul singur este glasul mântuitor, pe care trebuie să-l distingi dintre toate celelalte: glasul Domnului Isus. Domnul Isus Cristos este primul și ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu, rostit din dragoste către noi.

Nu mai este altul ca El. Dumnezeu este Tatăl nostru, după cum ne-a spus chiar Domnul Isus, El nu ne lasă la voia întâmplării pe acest pământ, ci în marea lui îndurare și iubire, așa cum ne spune în Ioan 3:16, ne-a lăsat scrisoarea de dragoste: Biblia prin care ne cheamă la El spre mântuire.

         Dumnezeu a însumat în Scriptură tot ajutorul de care avem nevoie, iertarea în jertfa Fiului și binecuvântarea de care avem nevoie, în Persoana Domnului Isus Cristos. În vremea în care ne zbăteam în întuneric și păcat, Dumnezeu Tatăl ni L-a dat pe Isus ca să ne lumineze sufletele.

            Înainte de a-L primi ca Domn al inimii pe Isus, mulți dintre noi eram religioși, dar fără credința adevărată. Însă religia, oricâte ritualuri, oricâte obiceiuri străbune împlinește, nu poate mântui. Oamenii religioși se închină la lucruri, ființe, obiecte care „izbesc” privirile, pe când credincioșii care caută să împlinească voia Domnului se închină în duh și adevăr unui Dumnezeu nevăzut, dar viu și prezent în viața lor.

            Psalmul 135:15-18 „Idolii neamurilor (religioșilor) sunt argint și aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor. Au gură și nu vorbesc, au ochi și nu văd, au urechi și totuși n-aud, da, n-au suflare în gură. Ca ei sunt cei ce-i fac, toți cei ce se încred în ei.”

            Apostolul Pavel le scrie galatenilor că erau ispitiți să abandoneze mântuirea oferită în dar prin jertfa Domnului Isus și adevărata credință, în favoarea unei religii false. Pentru că Domnul Isus Cristos „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău”; credința în jertfa Lui este suficientă și nu mai este nevoie de o altă adăugire de tradiții și obiceiuri omenești.

            El este de asemenea foarte mirat cum se poate ca o Biserică ce a primit o învățătură sănătoasă să se lase atât de lesne înșelați și conduși spre „o altă evanghelie!” Versetul 6: „Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie.”

            De asemenea, Pavel ne amintește tuturor faptul că propovăduirea Evangheliei sale este de obârșie cerească și se bazează pe credința în jertfa ispășitoare a Domnului Isus.

            Versetul 11: „Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos.”

            În versetele următoare, Pavel se mărturisește înaintea Bisericii din Galatia, arătând cât de periculoasă este religia față de credința mântuitoare prin sângele Domnului Isus. Versetele 13-14: „Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea; și cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulți din neamul meu de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.”

            Prin urmare, prieten drag, să știi că nici o religie din lume nu poate să te spele de păcate, și deci nu poate să te mântuiască; ci doar credința în Domnul Isus și jertfa Lui de pe Golgota te poate mântui. Fii înțelept și înțelege lucrul acesta!