După un control de rutină care se face înainte de orice donare de sânge, asistenta care mi a măsurat tensiunea s-a uitat pe fișa mea medicală și a spus: „Să mai veniți pe la noi, avem nevoie de sângele dumneavoastră! Ei bine, am replicat eu, dar orice sânge e valoros. Sigur că da, mi s-a răspuns, dar grupa 01 este cea a donatorilor universali. Acest sânge este compatibil, în funcție de RH, cu toate celelalte grupe de sânge. Mai mult, cei care au grupa 01 nu pot primi decât sânge care face parte din grupa 01”.
Donarea de sânge are beneficii extraordinare pentru donatori. Și nu mă refer aici la bonurile de masă primite cadou și nici la ziua liberă pe care o acordă statul român. Dar mă gândesc la alte șapte beneficii [1] pe care le voi prezenta sumar în acest paragraf. Imediat după ce pierde sânge, organismul uman încearcă să refacă stocul de celule sanguine pierdute. Producția de celule noi îmbunătățește starea de sănătate a donatorului. În aproximativ două săptămâni se reface complet componenta celulară donată. Totodată, hemocromatoza, cunoscută și ca „diabetul bronzant”, este o afecțiune genetică sau dobândită, determinată de acumularea fierului în organism, la valori de peste 30 µmol/L. Acumularea are loc progresiv și se manifestă după vârsta de 40 de ani. Detectarea timpurie a acestei afectiuni împiedică apariția complicațiilor și le oferă celor afectați posibilitatea unei vieți normale. Donarea de sânge ajută atât la reducerea supraîncărcării cu fier în organism, cât și la prevenirea hemocromatozei. Pe de altă parte, în timp ce se donează sânge scade nivelul de stres din organism și se previne îmbătrânirea prematură. Donarea de sânge ajută la reducerea stresului asupra minții și corpului, prin reducerea nivelului cortizolului (din sânge) și nivelului altor hormoni de stres, dar și prin scăderea concentrației plasmatice a fierului. Mai mult, există studii încă din anii 90, care arată că donarea de sânge determină o scădere a riscului evenimentelor cardiace. Într-un studiu, publicat de Jurnalul American de Epidemiologie, cercetătorii finlandezi au descoperit, pe un eșantion de 2682 de bărbați care au donat sânge cel puțin o dată pe an, că aceștia au avut un risc de atac de cord mai scăzut cu 88% decât cei care nu au donat. Dar donarea de sânge nu reduce doar riscul atacurilor de inimă, ci și pe cel al accidentelor vasculare cerebrale. Într-un studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA), cercetătorii au observat că subiecții care au donat sânge, la un interval de șase luni, au avut mai puține infarcte miocardice și mai puține accidente vasculare cerebrale, comparativ cu cei care nu au donat. În altă ordine de idei, donarea de sânge ajută la scăderea riscului de cancer prin echilibrarea nivelului de fier din sânge. Se pare că fierul amplifică efectul negativ al radicalilor liberi din organism și a fost asociat cu dezvoltarea cancerului și cu îmbătrânirea. Într-un studiu, publicat în Jurnalul Institutului National American al Cancerului, cercetătorii au prezentat concluziile la care au ajuns, după ce au urmărit, timp de 30 de luni, două grupuri-țintă de subiecți donatori și nedonatori. Pesoanele din primul grup, prin donări constante de sânge, cu o frecvență de două ori pe an, și-au redus depozitele de fier din sânge, prezentând un risc scăzut de cancer și mortalitate, comparativ cu subiecții din celălalt grup, care nu au donat sânge. Conform experților Centrului de sânge Miller-Keystone, donarea repetată de sânge este asociată unui risc mai scăzut de cancer hepatic, pulmonar, de colon și de esofag, datorită reducerii stresului oxidativ, ca urmare a eliberării fierului din sânge. Nu în ultimul rând, studiile au arătat că donatorii de sânge prezintă valori scăzute ale colesterolului total și ale lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL), comparativ cu cei care nu donează.
În timp ce donam sânge și încercam să uit de înțepătura ce o simțeam, m-am gândit la oportunitatea pe care le-a oferit-o Dumnezeu oamenilor, de a salva vieți prin faptul că donează sânge. Cu precădere, cei care au sânge fără antigen (grupa 01) au privilegiul de a dona către pacienți cu orice alte grupe de sânge. Iar cei care au grupa 01 cu RH negativ sunt donatori universali, adică pot dona către orice alt pacient, indiferent de grupă de sânge sau de RH. Vă încurajez să donați sânge pe toți care aveți posibilitatea. Este acel tip de faptă bună care se întoarce înapoi cu dobândă, cu un și mai mare bine pentru propriul organism.
Dar nu pot să nu fac referire și la un alt gând pe care l-am avut în cele nouă minute în care am donat. Gândul mi-a zburat la un Alt Sânge, tot fără antigen. Este vorba despre sângele lui Isus Hristos, care are putere să ierte orice fel de păcate, indiferent de gravitatea lor. Orice om poate beneficia de puterea de eliberare a sângelui lui Hristos, indiferent de problemele pe care le are.
Poate că mulți oameni consideră că donarea de sânge este o faptă foarte nobilă, deoarece salvează alte vieți. Și nu îi contrazic. Însă cu atât mai nobilă este fapta lui Isus Hristos. Un donator suportă o mică înțepătură și pierde maxim o oră până când reușește să doneze. Dar micul bine pe care îl face un astfel de om se întoarce înapoi cu dobândă, cu beneficii mari pentru propriul organism. Însă Isus Hristos a suferit niște chinuri groaznice când a fost biciuit și crucificat (s-a inventat un nou cuvânt care să descrie infamia morții prin crucificare - atroce). Pe lângă suferințele fizice, Mântuitorul nostru a suportat și rușinea tuturor mizeriilor făcute de noi, oamenii. Dar durerea și rușinea îndurate de Hristos nu au fost în zadar. Puterea sângelui Lui eliberează și astăzi oameni, de legăturile răului și ale păcatului. Dacă un donator poate salva niște vieți pentru o durată limitată de timp, sângele lui Hristos facilitează accesul nostru în prezența lui Dumnezeu și este o garanție pentru veșnicia noastră.
Când un om donează sânge, el face o faptă bună prin care se îmbogățește în multe feluri. De fiecare dată când dăm o unitate de sânge, ajutăm la salvarea a trei vieți. Însă când Domnul Isus Hristos și-a vărsat sângele la Golgota, El s-a smerit și s-a făcut sărac pentru ca tot noi să ne îmbogățim. Mântuitorul nostru a oferit întregii omeniri posibilitatea de a fi iertați de păcate și de a trăi o veșnicie împreună cu El.
Vă invit să donați sânge, vă veți îmbogăți în multe feluri. De asemenea, vă invit să reflectați la donația pe care Isus Hristos a făcut-o pentru fiecare dintre noi. Este Acel Sânge „fără antigen” care poate elibera orice viață de orice legături și care ne poate asigura o veșnicie fericită, așadar nu acționează doar pentru o durată limitată de timp.
Bibliografie:
[1] http://www. scumc. ro/14-iunie-14-motive-să-donăm