Se spune că un sportiv este cu adevărat mare, dacă acesta poate influența rezultatul confruntărilor importante. Fiecare dintre noi trebuie să ne îmbunătățim cât de mult putem toate abilitățile de care dispunem. Tot astfel, noi trebuie să cultivăm darurile pe care le-a pus Dumnezeu în noi, pentru a-L putea sluji pe El cât mai bine. Cu siguranță, fiecare avem de dus bătălii spirituale importante, în care trebuie să fim la înălțime. Unii dintre noi ne vom întâlni cu suferința cauzată de prigoană. Iar alții vom fi puși în situația de a respinge oferte care par atrăgătoare și avantajoase, dar care ne-ar putea compromite. Pentru a ilustra principiile expuse în acest articol, voi analiza câteva situații memorabile din viața lui Richard Wurmbrand.

          Credința noastră este pusă la încercare atunci când trecem prin situații complicate. Suferința fizică, dezamăgirile pe care le trăim sau pierderea celor dragi ne pot provoca multă durere. În asemenea momente însă, o întâlnire cu Diavolul ne poate complica situația și mai mult. Pot să confirm că o asemenea întâlnire este dificil de povestit. Inclusiv Richard Wurmbrand și-a găsit curaj să vorbească despre o primă întâlnire pe care a avut-o cu Satan, în copilărie, abia după o jumătate de secol. Însă pe când se afla în închisoare, după mulți ani de bătăi și tortură, de umilințe, amenințări și interogatorii, Richard ajunsese într-o stare foarte rea. Stând singur în celulă, în frig și întuneric, acesta l-a simțit din nou pe Satan prin preajmă. Diavolul râdea de el și îi spunea, zi și noapte, că Isus Hristos nu este Mesia, că nu îl poate salva din închisoare și că a fost amăgit și, prin urmare, i-a înșelat și pe alți oameni. Satan susținea că el este Mântuitorul și că Richard a greșit persoana, atunci când și-a pus încrederea în Isus Hristos. În timpul acelor zile negre și oribile, Richard se simțea cu totul abandonat, bucuria și pacea lui dispăruseră. Îl simțea aproape doar pe Diavol, care îi cerea mereu să îl renege pe Isus Hristos. Pentru a-l alunga pe Satan, Richard a compus un lung poem, „Iubire nebună”. Prin cuvânt, ritm și incantație, acesta a reușit să-l învingă pe Lucifer.

          Un alt moment înălțător este cel în care Richard și-a exercitat slujba de evanghelist, în discuțiile cu locotenentul Grecu, un tânăr ateu extrem de dur. Sub amenințarea bătăii, Richard a refuzat să-i spună acestuia ce i-au mărturisit ceilalți deținuți din celulele alăturate, cu care comunicase bătând codul Morse prin perete. De asemenea, pastorul a specificat că vocația lui îl împiedică să îi pârască pe alții. Mai mult, Richard a declarat că lupta lui este cu comunismul, în timp ce pe comuniști îi iubește și se roagă pentru ei. Locotenentul Grecu a fost contrariat de vorbele lui Wurmbrand. Acesta a mărturisit că n-ar putea iubi un om care l-a închis singur timp de mai mulți ani într-o celulă, l-a înfometat și l-a bătut. Însă Richard i-a explicat ce presupune să fii creștin dar și care este legătura creștinismului cu marxismul. Într-adevăr, în prefața scrierii „Capitalul”, Marx a afirmat că, în special în forma sa protestantă, creștinismul este religia ideală pentru regenerarea unor vieți ruinate de păcat. Folosindu-se de acest aspect, Richard a menționat că viața lui era murdărită de păcate și că, atunci când a devenit creștin, el nu a făcut altceva decât să urmeze sfatul lui Marx. Inima locotenentului Grecu a fost atinsă de curajul și de mărturia lui Richard. A început să îl cheme tot mai des la el în birou, dar nu pentru a-l tortura, ci pentru a asculta mai multe detalii despre creștinism. Richard a trebuit să se comporte ca un marxist cu marxistul Grecu, așa cum apostolul Pavel ne-a învățat (cu iudeii s-a făcut iudeu, cu grecii s-a comportat ca un grec, pentru a-i atrage la Hristos - 1 Corinteni 9:20). Când locotenentul Grecu a declarat că a fost crescut ateu și că nu își va schimba religia, Richard a folosit o argumentație care i-ar putea mira pe unii creștini. El a specificat că împărații romani Nero și Caligula îi considerau atei pe creștinii pe care îi aruncau la fiare. Richard a mai menționat că partidul comunist a dat naștere unui tip eronat de ateu. Ateii din această categorie merg pe principiul că pot face toate relele, după bunul lor plac, considerând că nu vor fi trași la răspundere niciodată pentru greșelile lor. Însă ateii din a doua categorie consideră că, deoarece nu există Dumnezeu, ei trebuie să facă tot binele pe care l-ar face Dumnezeu, dacă ar exista. Cel mai mare „ateu”, în acest al doilea sens, este Însuși Isus Hristos. Când a văzut mulțimi de oameni bolnavi și înfometați, El nu i-a ignorat, spunând că Dumnezeu o să-i ajute. Din contră, El s-a îngrijit de nevoile lor, ca și cum Lui i-ar fi revenit o asemenea sarcină. De aceea oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva Isus Hristos este Dumnezeu, pentru că El făcea lucrările lui Dumnezeu. Richard l-a provocat pe locotenentul Grecu să fie un asemenea „ateu”, după modelul lui Isus Hristos. Dacă va iubi și va sluji pe toată lumea, așa cum a făcut Isus Hristos, el va descoperi divinitatea în propria lui ființă. Aceste cuvinte, spuse pe limba lui, l-au cercetat pe locotenentul Grecu. El a început să se gândească la Isus Hristos și să-L iubească. După câteva săptămâni, în uniforma lui ornată cu însemnele poliției secrete, locotenentul Grecu s-a spovedit în fața lui Richard Wurmbrand și s-a convertit la creștinism. Viața și atitudinea lui față de deținuți s-a schimbat radical din acel moment, până când a fost descoperit și arestat. O convertire adevărată nu poate fi tăinuită cu ușurință. Dar o victorie spirituală precum aceasta merită menționată din generație în generație, până când Isus Hristos va reveni.

          După confruntarea cu Diavolul, după ce a învins ideologia ateistă și l-a condus pe locotenentul Grecu la Isus Hristos, Richard Wurmbrand a trecut încă un test extrem de dificil: oferta ministrului adjunct al internelor, Negrea. Acest înalt oficial al regimului comunist a venit special la închisoare pentru a-l convinge pe Richard să uite neplăcerile pe care i le-a produs regimul comunist și să lucreze pentru comuniști. Negrea ascultase predicile lui Wurmbrand și, chiar dacă nu îi împărtășea vederile religioase, aprecia verticalitatea acestuia. Marea majoritate a celorlalți lideri creștini se compromiseseră în ochii regimului, iar Negrea cunoștea foarte bine aceste lucruri. Ministrul i-a propus lui Richard să colaboreze cu regimul comunist, având libertatea de a-și păstra credința. Episcopul Bisericii Luterane Române de la acea vreme era foarte bătrân. Negrea i-a propus lui Richard funcția de episcop și un salariu mare, prin care să le asigure un trai foarte bun celor din familia lui. Întrucât Richard era cunoscut în afara țării și lucrase și pentru Consiliul Mondial al Bisericilor, din postura de episcop, el putea să influențeze această instituție, pentru a o atrage de partea partidului comunist. Negrea nici măcar nu i-a cerut lui Wurmbrand să ofere Securității informații despre preoții pe care urma să îi aibă în subordinea sa. Însă el trebuia să denunțe orice acțiuni care puteau aduce prejudicii statului. Richard Wurmbrand era convins că biserica oficială poate rezista într-o țară comunistă doar făcând anumite compromisuri. Chiar și o biserică subterană avea nevoie de o acoperire ca să funcționeze. Pe de altă parte, Richard mai avea de executat unsprezece ani de închisoare, în condițiile în care nu-și văzuse familia de foarte mulți ani. Nici nu știa dacă aceștia mai trăiesc sau în ce condiții trăiesc. În plus, acesta era aproape convins că nu va mai rezista încă unsprezece ani în asemenea condiții de detenție și că erau șanse mari să moară în închisoare, dacă refuza oferta ministrului. Richard mărturisește că acele momente au fost dificile pentru el, reprezentând Grădina Ghetsimani a credinței lui. La fel ca Isus Hristos, Richard s-a aruncat cu fața la pământ și s-a rugat cu plâns și suspine, cerându-I lui Dumnezeu ajutor pentru a învinge teribila ispită. Dacă ar fi acceptat oferta ministrului Negrea, pe cartea lui de vizită ar fi scris: „Richard Wurmbrand, episcop luteran al României, prin decizia Securității”. Așa cum mărturisește chiar Wurmbrand, în aceste condiții el nu ar mai fi fost un episcop al lui Isus Hristos într-o slujbă sfântă, ci un spion securist într-o instituție a statului. După ce s-a rugat din nou, Richard a primit putere să refuze oferta ministrului Negrea. Nu știu câți dintre noi am fi procedat precum „amiralul lui Isus Hristos”, dacă am fi fost puși într-o asemenea situație. În final, în toate aceste situații complicate, Richard a fost pe culmi spirituale înalte, deoarece s-a încrezut în Dumnezeu și L-a pus pe primul loc în viața lui, iubindu-L mai mult decât pe cei dragi lui și mult mai mult decât se iubea pe sine însuși.