Formele de meditație orientală au ca scop golirea minții și subliniază necesitatea de a ne detașa de lume. Acestea urmăresc pierderea personalității și unirea cu Mintea Cosmică, cu scopul eliberării de grijile și suferințele acestei vieți. Meditația orientală ne oferă un mijloc de a ne desprinde de existența plină de necazuri, însă nu există un Dumnezeu de care să ne atașăm. Scopul suprem al religiilor orientale este detașarea. Dar detașarea nu este suficientă, aceasta trebuie urmată de atașare. Pe de altă parte, meditația creștină depășește cu mult noțiunea de detașare. Noi ne putem detașa de problemele care ne înconjoară, pentru a ne atașa de Dumnezeu.
Meditația creștină ne permite să auzim vocea lui Dumnezeu mai clar. Această disciplină spirituală este pasivă, fiind caracterizată mai mult de reflectare și de ascultare, decât de studiu biblic și de gândire. Prin meditație, noi Îl invităm pe Duhul Sfânt să lucreze în viața noastră, pentru a ne învăța, călăuzi, curăți, mustra și mângâia. Societatea în care trăim este superficială, fiind caracterizată de zgomot, grabă și aglomerație. Cultura secolului XXI urmărește să ne țină mereu ocupați cu tot felul de lucruri. Într-un asemenea context, nu avem multe șanse să auzim vocea lui Dumnezeu, dacă ne lăsăm angrenați în ritmul pe care îl are societatea noastră.
Biblia folosește diferite expresii pentru a exprima ideea de meditație: a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, a reflecta asupra lucrărilor Lui, a cugeta la Legea Lui. De exemplu, psalmistul exclamă: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea... Îmi țin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău. Nu mă îndepărtez de legile Tale, căci Tu mă înveți” (Psalmul 119:97,101, 102); „Ferice de omul care își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:2); „O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău!” (Psalmul 119:148). În aceste situații, accentul se pune pe pocăință și pe ascultare, ca rezultat al întâlnirii cu Dumnezeul cel Viu. Inclusiv Isus Hristos se retrăgea des în locuri pustii, pentru a se ruga, pentru a asculta glasul Tatălui și pentru a intra în comuniune cu El (Matei 14:13, Marcu 1:35, Luca 5:16, Luca 6:12, Matei 26:36-46).
Mântuitorul dorește ca și noi să Îl căutăm pe Dumnezeu și să intrăm în comuniune cu El. Părtășia omului cu Dumnezeu a fost întreruptă atunci când Adam și Eva au păcătuit. Dar prin jertfa lui Isus Hristos, noi avem acces liber în prezența lui Dumnezeu, ca să ascultăm vocea Lui și să intrăm în comuniune cu El. Mântuitorul vrea să cineze cu noi, să aibă părtășie cu noi (Apocalipsa 3:20). „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el” (Ioan 14:23). Ca rezultat al meditației, Dumnezeu ne poate călăuzi în diverse situații care au legătură cu lucrările spirituale în care suntem angrenați sau cu viața noastră cotidiană.
Noi putem medita la Cuvântul lui Dumnezeu, alegând un singur pasaj (eveniment, parabolă, afirmație) și căutând să pătrundem în realitatea la care face referire textul. Pasajul nu trebuie să fie foarte lung, pentru a nu-l trata cu superficialitate. În plus, noi avem posibilitatea să medităm asupra creației, fiind conștienți că Dumnezeu, Creatorul universului, ne dezvăluie o parte din slava Sa prin intermediul creației. Într-adevăr, cerurile mărturisesc slava lui Dumnezeu și întinderea lor arată lucrarea mâinilor Lui (Psalmul 19:1). Putem observa atent atât regnul vegetal cât și cel animal. Dacă suntem atenți la detalii (forme, culori, sunete, comportamente), cu siguranță vom observa cum o parte din gloria lui Dumnezeu se reflectă în tot ceea ce El a creat. Apoi, noi putem medita asupra evenimentelor timpului nostru, pentru a le înțelege mai bine. Putem analiza toate aceste situații în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă noi aducem evenimentele zilelor noastre înaintea lui Dumnezeu, putem primi lumină ca să vedem încotro ne ghidează acestea. Duhul lui Dumnezeu ne poate da perspective profetice care să ne ajute să luăm cele mai bune decizii în astfel de situații limită. Mai mult, noi ar trebui să ne rugăm pentru călăuzire de fiecare dată când avem de luat anumite decizii.
Nu trebuie să ne descurajăm dacă la început ne va fi dificil să medităm. Și în viața spirituală, lucrurile se desfășoară progresiv. Dumnezeu nu disprețuiește ziua începuturilor slabe (Zaharia 4:10). Până la urmă, noi încercăm să practicăm o disciplină pentru care nu avem prea multă pregătire și cultura noastră nu ne încurajează să dezvoltăm astfel de capacități.
Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă adevărul care rămâne pentru eternitate. Isus Hristos face următoarele afirmații frapante: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35). Fără cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, a adevărului etern, nu vom putea fi niciodată liberi (Ioan 8:24). Apostolul Ioan definește viața veșnică drept cunoașterea lui Dumnezeu (Ioan 17:3). Mulți oameni sunt confuzi în viața lor spirituală pentru că nu cunosc adevărul. Învățăturile false ne pot înrobi pe unii dintre noi. Însă disciplina studiului ne ajută să înțelegem mai profund învățăturile Bibliei. Ceea ce studiem poate influența obiceiurile pe care ni le formăm. Pe de altă parte, dacă meditația are caracter devoțional, studiul biblic este analitic. Meditația se delectează în cuvânt, dar studiul îl explică. Deseori, cele două discipline spirituale pot fi folosite simultan. Studiul biblic oferă un cadru obiectiv în care meditația se poate desfășura cu succes. Scopul studiului biblic este să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2 Timotei 3:16,17). Când studiem Biblia, este esențial să înțelegem contextul în care este scris textul dar și care au fost intențiile autorului. Am exemplificat, în câteva articole, mai multe principii de interpretare a Bibliei. Alte cărți și materiale ne pot fi foarte utile în înțelegerea unor doctrine mai dificile.