Dumnezeu poate să ne ia anumite daruri pe care El ni le-a oferit inițial, dacă noi nu punem preț pe chemarea Lui. Pe paginile Scripturii, există câteva exemple grăitoare în acest sens.

          Din postura de întâi născut, Esau trebuia să fie continuatorul legământului pe care Dumnezeu l-a încheiat cu bunicul său Avraam și cu tatăl său Isaac. Însă Esau și-a disprețuit dreptul de întâi născut și l-a vândut pentru o farfurie de ciorbă (Geneza 25:27-34). De aceea, Dumnezeu i-a luat atât dreptul de întâi născut, cât și binecuvântarea pe care trebuia să o primească de la tatăl său. Iacov a dus mai departe legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu înaintașii săi. Acesta a moștenit destinul pe care Esau ar fi trebuit să îl aibă.

          Eli era preot și judecător în Israel, făcând parte din seminția lui Levi, pe care Dumnezeu a pus-o deoparte, pentru a-L sluji pe El într-un mod special. Fiii lui însă nu L-au căutat pe Dumnezeu, nici nu L-au cunoscut. Încrezători în funcția pe care o deținea tatăl lor, ei au ajuns să nesocotească darurile Domnului care erau aduse la Templu de către popor (1 Samuel 2:12-17). Aceștia au început să curvească cu femeile care slujeau la ușa cortului întâlnirii (1 Samuel 2:22-26). Însă Dumnezeu i-a înlăturat și i-a pedepsit pe cei doi fii ai lui Eli pentru faptele lor (1 Samuel 4:11-18). Iar familia lui Eli a fost dată la o parte. Un singur urmaș de-al lui a rămas să slujească ca preot. Dar a venit o zi când, așa cum a spus Dumnezeu, nu a mai rămas nimeni din casa lui Eli la preoție (1 Samuel 2:27-36,1 Împărați 2:26-27). În schimb, Dumnezeu i-a dat slujba de judecător unui tânăr, Samuel, care a ajuns să fie și prooroc în Israel (1 Samuel 3:19-21).

          Saul a fost uns de către Samuel ca să fie împărat peste Israel (1 Samuel 10). Urmașii lui ar fi trebuit să stea pe tronul lui Israel. Însă Saul L-a desconsiderat pe Dumnezeu în repetate rânduri. Pentru el, imaginea lui în fața poporului era mai importantă decât ascultarea de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu l-a lepădat (1 Samuel 15). El i-a dat tronul poporului Israel lui David (1 Samuel 16:1-13). Însuși Isus Hristos, ca om, a fost un urmaș al lui David.

          Liderii religioși din vremea Mântuitorului aveau o atitudine de superioritate spirituală. Ei erau încrezători în statutul lor de popor ales, de urmași ai lui Avraam. Însă Ioan Botezătorul îi avertizează, spunându-le că aceste lucruri nu contează înaintea lui Dumnezeu (Matei 3:1-12). Apostolul Pavel reia această idee și subliniază că ascultarea de Dumnezeu contează mai mult decât avantajele pe care poporul Israel le-ar deține (legea lui Moise, legământul, făgăduințele lui Dumnezeu). Așadar, noi nu ar trebui să ne bazăm mereu pe ceea ce am primit de la Dumnezeu. El poate să ne ia oricând aceste lucruri, dacă noi nu le folosim spre onoarea și gloria Lui.