Când puii își iau zborul...
Autor: Olivia Pocol
Album: Volumul 6
Categorie: Copii
S-au scuturat de floare teii,
Strugurii-n vie prind culoare,
Atârnă-n vrejuri bostăneii,
Pălește-otava pe dogoare.
Sub ceru-albastru de cicoare
Își țese holda strai din grâne,
Toți puii știu de-acum să zboare,
Iar cuibul tot mai gol rămâne.
Întâiul și-a croit cărarea
Cu firea iute și-ndrăzneață,
De-o vreme tot scrutează zarea,
Zorit să-și afle rostu-n viață!
Ani mulți în urmă, de acasă,
Plecam lăsând-o-n prag pe mama,
De-același vechi miraj atrasă...
Iată că timpul și-a luat vama!
Dar prind curaj, ce-i mai bun vine,
Cum aș putea să nu mă bucur? !
Spun inimii să se închine,
De griji și de tristeți mă scutur.
Suav parfum de iasomie
Dinspre grădină se răsfrânge,
Chiar dacă mi-e nădejdea vie,
Un colț de suflet parc-ar plânge...
20 iulie, 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/325015/cand-puii-isi-iau-zborul