Ştiu ce e moartea prea bine.
N-am fost mort în fărădelegi şi ruşine?
Viermii, viermii ispitelor
n-au ros, oare, din carnea doritelor
clipe, în van măcinate?
N-am crescut pe-un maidan de păcate,
între pietroaie şi bălării?
N-am fost mort între oamenii vii?

Ştiu ce e moartea, o, ştiu...
Dar nu-mi pasă! Priveşte! Sunt viu
şi trăiesc... Căci o mână iubită,
sfânta mână de cuie rănită,
m-a scos din mormânt şi mi-a spus:
— Crede în Domnul Iisus!

Ştiu ce e moartea prea bine
şi, Doamne, Te ştiu şi pe Tine:
Tu eşti Învierea şi Viaţa,
eşti, în bezna de jos, Dimineaţa,
eşti Iubirea, Iertarea, Lumina
care mi-ai şters toată vina...

Unde-ai fugit, moarte ciudată?
Eu nu voi muri niciodată...