Ecoul smereniei

     Există momente când Dumnezeu ne încredințează responsabilități, ne deschide uși și ne folosește în lucrarea Sa. În astfel de clipe apare un pericol subtil: să uităm Cine este sursa puterii.

    Este posibil ca Dumnezeu să lucreze prin noi și totuși inima noastră să înceapă să caute aprecierea oamenilor. Putem ajunge să ne bazăm mai mult pe experiența, cunoștințele sau darurile noastre decât pe călăuzirea Lui.

Scriptura ne amintește că suntem doar vase în mâna Marelui Olar. Valoarea vasului nu stă în el însuși, ci în ceea ce Dumnezeu alege să pună în el.

    Mulți au început bine, dar s-au poticnit când au înlocuit dependența de Dumnezeu cu încrederea în propriile puteri. De aceea, una dintre cele mai importante rugăciuni este: „Doamne, păstrează-mi inima smerită.”

La sfârșit rămâne o întrebare pe care fiecare trebuie să și-o pună:

Cine domnește în inima mea?

Caut să stăpânesc peste alții sau să slujesc asemenea lui Hristos?

   Adevărata maturitate spirituală nu se vede în câtă autoritate avem, ci în câtă smerenie păstrăm atunci când Dumnezeu ne folosește.

  „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.” (Iacov 4:6)

„Căci oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat.”(Luca 14:11)