O altă tactică a Diavolului este aceea de a-i rupe pe oameni de realitate, determinându-i să trăiască într-o lume imaginară. Telenovelele, unele cărți care promovează un romantism dus la extrem, anumite basme cu Feți-Frumoși, dar și o serie de filme și de piese muzicale din aceeași categorie îi separă pe oameni de realitate, ducându-i într-o lume imaginară. Oamenii se pot identifica astfel cu unele personaje din această lume imaginară, ajungând să se bucure pentru plăceri imaginare sau să-și plângă de milă pentru dureri de care nu au parte. Mai mult, unii oameni își stabilesc standarde de viață și așteptări luând repere din această lume imaginară, care nu prea are legătură cu realitatea.

          Diavolul încearcă să îi priveze pe oameni de adevăratele plăceri, întrucât și acestea reprezintă repere ale realității. Plimbările în natură, întâlnirile cu prietenii, socializarea, o anumită muzică și anumite tipuri de dans reprezintă doar câteva mici bucurii care iau focusul oamenilor de pe persoana proprie și îl mută pe alte lucruri sau persoane create de Dumnezeu. Diavolul dorește să pervertească aceste plăceri autentice. El urmărește să genereze un alt gen de distracții, care se bazează pe glume de prost gust, pe obiceiul de a lua în derâdere orice subiect care se discută. Când toate lucrurile sunt luate în spirit de glumă, nimic nu poate fi luat în serios. Orice produs al intelectului uman este împiedicat să se manifeste, căci zeflemitorii găsesc întotdeauna o latură ridicolă a acestuia. Zeflemeaua este o armă eficace prin care Diavolul reușește să îi separe pe mulți oameni de realitate și de Dumnezeu. [1]

Bibliografie:

[1] C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2012, p. 56