(14) Influențele demonice - Trăirea în trecut sau în viitor
Autor: Mureșan Cătălin
Album: Războiul Spiritual
Categorie: Apologetica

          Dumnezeu este dincolo de timp, însă oamenii trăiesc în timp. Dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să se concentreze asupra eternității (reprezentată de El Însuși) și asupra timpului prezent. Așa cum confirmă și C. S. Lewis, prezentul este punctul în care timpul întâlnește eternitatea, căci oamenii își pot trăi viața meditând la întâlnirea cu El, pentru eternitate. [1] Voința lui Dumnezeu este ca oamenii, după o zi de muncă sau de odihnă, să uite de ei înșiși și de realizările lor și să îi mulțumească pentru privilegiul de a trăi clipele de față. De asemenea, trăind în prezent, oamenii pot asculta de vocea conștiinței, care le spune cum trebuie să se comporte. Tot în prezent, oamenii pot să se bucure cu cei ce se bucură și să plângă cu cei ce plâng.

          Dumnezeu nu dorește ca oamenii să trăiască în trecut. El ne promite că uită de toate păcatele noastre, dacă noi le recunoaștem și ne cerem iertare pentru ele. Totodată, Dumnezeu ne poate da putere să depășim anumite necazuri sau pierderi din trecut. Legat de viitor, Dumnezeu dorește să avem anumite planuri spirituale pe termen mediu și lung și anumite scopuri în viață. Însă Dumnezeu nu vrea ca oamenii să trăiască în viitor și nici să mizeze cu orice preț pe el. În schimb, Diavolul încearcă să-i determine pe oameni să trăiască în trecut și mai cu seamă, în viitor. Trăind în trecut, oamenii pot rămâne cu răni sufletești nevindecate. Prin urmare, ei nu vor putea beneficia de viața lor la timpul prezent, așa cum ar trebui. Tot astfel, unii oameni se hrănesc cu realizările lor (chiar spirituale) din trecut, chiar dacă, în prezent, Dumnezeu este departe de ei. Trăirea în trecut este înșelătoare. Însă și mai perfidă este trăirea în viitor. În primul rând, viitorul nu ne aparține neapărat, căci ziua de mâine nu este a nimănui. Nouă oamenilor ne aparține doar clipa de față. Oamenii pot să își formeze iluzii deșarte legat de viitor, pot să-și sacrifice prezentul ca să adune resurse materiale pentru viitor, fără să aibă certitudinea că vor avea timp să le consume (asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina – Luca 12:13-21).

          Multe dintre viciile oamenilor se proiectează în viitor. Frica, ambițiile păcătoase și dorințele carnale nu fac excepție de la această regulă. Foarte multe păcate se consumă întâi la nivel mental (răutatea, mândria, curvia). În momentul în care aceste nereguli ies la suprafață, cândva în viitor, se pot produce anumite plăceri păcătoase (actul sexual cu altcineva decât partenerul de căsătorie). Însă Diavolul ar elimina orice plăcere, chiar păcătoasă, dacă ar putea să le ia oamenilor sufletele, folosindu-se doar de păcatele care au avut loc la nivel mental și care nu s-au materializat în viitor. Pe de altă parte, unii oameni pot să încalce poruncile lui Dumnezeu, în prezent, dacă prin aceasta își asigură un viitor pe care îl consideră mai bun. În final, Diavolul știe că oamenii care trăiesc în viitor mizează pe un interval de timp care nu le este garantat, în dauna prezentului care le aparține.

Bibliografie:

[1] C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2012, pp. 70-73

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/324966/14-influentele-demonice-trairea-in-trecut-sau-in-viitor