Deși nu a inventat nicio plăcere, Diavolul se folosește de plăcerile umane pentru a amăgi o mulțime de oameni. Dumnezeu a inventat toate plăcerile, dându-le forme sănătoase, normale, aducătoare de bucurii. Demonii însă îi încurajează pe oameni să guste din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, modalități sau măsuri pe care El le-a interzis. Satan urmărește să le provoace oamenilor o sete foarte mare pentru niște plăceri foarte mici. Așa cum afirmă și C. S. Lewis, aceasta este rețeta prin care Diavolul vrea să-i ia omului sufletul și să îi dea cât mai puțin sau dacă este posibil, chiar nimic în schimb. [1]
Sexul și dansul sunt niște plăceri create de Dumnezeu pentru ființa umană, sănătoase în forma lor normală. Dumnezeu permite sexul în cadrul căsătoriei, cu partenerul de viață de sex opus. Deseori, când oamenii au făcut altfel decât cum a rânduit Dumnezeu, s-au produs multe dureri și răni, care au durat tot restul vieții. Tot astfel, dansul este o activitate care îmbunătățește starea fizică și mentală a oamenilor. Diavolul încearcă însă să pervertească această plăcere, dându-i conotații sexuale. Revenind la actul sexual, Isus Hristos ne spune că păcatul curviei se poate petrece și la nivel mental. Dacă ar putea, Diavolul i-ar priva pe oameni și de consumul fizic al actului curviei, căci s-ar mulțumi ca omul să fie condamnat doar pe baza gândurilor păcătoase, fără să primească nimic în schimb (chiar dacă, în acest caz, ar fi vorba despre o plăcere într-o formă nesănătoasă, care i-ar crea omului multe probleme ulterior, dincolo de senzațiile trupești efemere). Diavolul îi urăște atât de mult pe oameni încât preferă ca ei să nu guste din nicio plăcere, dacă le poate lua sufletul în acest mod. Dumnezeu însă a ales să lege actul sexual de afecțiunea dintre două persoane de sex opus. Diavolul urăște inițiativa lui Dumnezeu și dorește să pervertească această plăcere. Dacă ar fi putut, Satan ar fi legat actul sexual de un ritual egoist, în care cel mai puternic profită de cel mai slab (viol, canibalism – devorarea partenerului după actul sexual, așa cum se întâmplă la anumite specii din lumea animală).
Bibliografie:
[1] C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2012, p. 46