Dar ceilalți pasageri?

    După ce m-am întors la Dumnezeu, am călătorit din nou cu avionul. În timpul zborului am observat ceva ce nu mai trăisem înainte. Aveam pace în inimă. Dacă avionul s-ar fi prăbușit, nu mă mai stăpânea frica de altădată, pentru că aveam siguranța că viața mea este în mâna lui Dumnezeu.

Mai târziu am povestit această experiență unui frate. Credeam că se va bucura împreună cu mine, însă răspunsul lui m-a surprins.

— Mă bucur că tu ești pregătit pentru veșnicie, mi-a spus el. Dar te-ai gândit la ceilalți pasageri?

Cuvintele lui m-au cercetat profund.

   În timp ce eu mă bucuram de pacea pe care Dumnezeu mi-a dat-o, nu mă gândisem la oamenii care stăteau lângă mine. Oare câți dintre ei erau pregătiți să-L întâlnească pe Dumnezeu? Oare câți dintre ei aveau aceeași nădejde?

Atunci am înțeles că și în viața de zi cu zi procedăm uneori la fel. Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a iertat păcatele, că avem pace și nădejdea mântuirii, dar uităm de oamenii din jurul nostru.

  „Avionul” în care călătorim poate fi familia noastră, cercul de prieteni, colegii de muncă sau vecinii. În fiecare zi călătorim împreună spre veșnicie, iar Dumnezeu ne-a chemat să le vorbim și lor despre dragostea Lui.

Să nu fim doar oameni care așteaptă să ajungă la destinație, ci și oameni cărora le pasă de ceilalți călători.

„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.”

(Evanghelia după Marcu 16:15-16.

   Poate că nu vom predica niciodată în fața mulțimilor, dar fiecare dintre noi poate spune unui suflet despre Hristos. Iar uneori, un singur cuvânt spus la timpul potrivit poate schimba o veșnicie.

   11.06. 2026  Londra