În cei 1500 de ani de la ocuparea țării promise de Dumnezeu, israeliții au fost îngropați în morminte săpate în pământ sau tăiate în stâncă. Dar începând cu primul secol al erei noastre, o altă formă de înmormântare a devenit populară. Cadavrele celor morți erau îngropate și lăsate până ce intrau într-un stadiu avansat de putrefacție. Apoi, oasele erau colectate și plasate într-un osuar (cutie pentru oase). Multe astfel de osuare au fost descoperite. Osuarul lui Iacov este unul dintre acestea, fiind datat în primul secol al erei noastre. Se consideră că acest osuar ar conține rămășițele lui Iacov, fratele de trup al lui Isus Hristos. Pe partea laterală a cutiei este inscripționat, în aramaică, următorul mesaj: „Iacov, fiul lui Iosif, fratele lui Isus”. Dacă este autentică, inscripția constituie prima dovadă istorică care atestă existența lui Isus Hristos, în afara manuscriselor. [1] În plus, osuarul reprezintă o posibilă mărturie timpurie a credinței în învierea lui Hristos, încă din primul secol, din moment ce Isus fusese răstignit ca infractor și totuși I s-a dat un loc de onoare, fiind menționat pe un osuar al familiei. [2]
Unii critici afirmă că Iosif, Iacov și Isus erau nume foarte comune în timpul lui Isus Hristos. Prin urmare, aceștia consideră că sunt șanse foarte mici ca acest Isus, la care se referă inscripția pe osuar, să fie chiar Mântuitorul, fondatorul religiei creștine. Dar ceea ce criticii ignoră este natura unică a formulării care apare pe inscripție. Era un lucru obișnuit ca numele decedatului să fie scris pe osuarul său. În unele situații, și numele tatălui era adăugat. Dar acesta este singurul caz cunoscut când numele unuia dintre frații decedatului apare pe osuarul acestuia. În plus, asocierea lui Iacov cu Isus nu pare a fi deloc întâmplătoare. Cu siguranță, acest frate al lui Iacov era o figură bine cunoscută și semnificativă, dacă a fost menționat chiar și pe inscripția osuarului. În mod evident, Isus Hristos se potrivește foarte bine cu acest scenariu.
Osuarul și inscripția au fost examinate de Ed Keall de la Royal Ontario Museum. [3] Alături de alți cercetători, Ed este convins de vechimea inscripției de pe osuar. [4] Dintre aceștia, André Lemaire, un paleograf de elită de la Universitatea din Paris, a oferit dovezi solide pentru autenticitatea osuarului. [5]
Cu toate acestea, la scurt timp după descoperirea osuarului, s-au stârnit o serie de controverse în legătură cu validitatea acestuia. Unii critici au sugerat că numele lui Isus a fost adăugat intenționat pe inscripție de către niște creștini fanatici. Inclusiv Autoritatea Israeliană pentru Antichități (IAA) a anunțat că inscripția este un fals și a inițiat un proces împotriva proprietarului osuarului. [6] În plus, este de remarcat atitudinea anticreștină a membrilor comitetului IAA care au investigat osuarul. Potrivit lui Lemaire, comitetul nu a inclus vreun om de știință creștin, ci doar persoane care au concepții anticreștine. [7] Procesul a implicat peste 75 de martori și peste 9000 de pagini de documente. [8] În ciuda pretențiilor IAA, avocații apărării au demonstrat că inscripția este autentică și că termenul „Isus” are aceeași vechime (aproximativ 2000 de ani) precum celelalte cuvinte ale textului. Mai mult, niciun expert în inscripțiile semitice din Antichitate nu a ajuns la concluzia că osuarul lui Iacov reprezintă un fals. În final, în octombrie 2008, după mai mult de trei ani de înfățișări în fața instanței, judecătorul Farkash a sfătuit acuzarea să renunțe la caz. Astfel, s-a creat o situație foarte jenantă pentru IAA și pentru poliția israeliană. [9] Însă inculpații care și-au menținut nevinovăția pe tot parcursul procesului au fost reabilitați. La fel s-a întâmplat și cu Revista Biblică de Arheologie, care a susținut în mod constant autenticitatea inscripției. [10]
Bibliografie:
[1] Mayell, H. , Burial box may be that of Jesus’ brother, expert says, National Geographic News, 21 October 2002
[2] Mayell, H. , Jesus’ brother’s „bone box” closer to being authenticated, National Geographic News, 18 April 2003
[3] Royal Ontario Museum Statement: Oded Golan’s arrest/James ossuary Royal Ontario Museum, Toronto, Canada, 23 July 2003
[4] Sarfati, J. , Bonebox bashers blasted: update on James ossuary claims, Creation 26(2): 15,2004; creation. com/bonebox
[5] Lemaire, A. , Ossuary update, Israel Antiquities Authority’s report deeply flawed, bibarch. org, Biblical Archaeology Review, November-December 2003
[6] Mayell, H. , „Jesus box” is a fake, Israeli experts rule, National Geographic News, 18 June 2003
[7] Lemaire, A. , Israel Antiquities Authority’s report deeply flawed, Biblical Archaeology Review 29(6): 50-59,67, 70,2003
[8] Kalman, M. , James ossuary trial Jerusalem, jamesossuarytrial. blogspot. com
[9] Shanks, H. , James ossuary forgery case in shambles, bib-arch. org/press-james-ossuary. asp, 31 October 2008
[10] Shanks, H. , Supporters of James ossuary inscription’s authenticity vindicated, Biblical Archaeology Review, bib-arch. org/news/forgery-trial-news. asp, 10 November 2008