Versetul 1 Ioan 5:7 („Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei sunt una”), prezent în traducerea King James Version, nu este autentic. Acesta apare într-un text latin din secolul al optulea și este tradus în limba greacă abia opt secole mai târziu. Există doar câteva manuscrise care conțin acest verset, toate datate începând cu secolul al șaisprezecelea. Unele persoane cred că acest pasaj este unica dovadă biblică care poate fi adusă în sprijinul Trinității. Există însă multe alte dovezi, pe care le-am menționat în alte articole.

          Pasajul din Marcu 16:9-20 descrie trei arătări ale lui Isus Hristos, după înviere. Se mai afirmă, printre altele, că creștinii vor putea lua în mână șerpi și vor putea consuma băuturi otrăvitoare, fără să li se întâmple nimic. De asemenea, versetele susțin că creștinii vor putea scoate draci, vor vorbi în limbi noi și îi vor vindeca pe cei bolnavi. Acest pasaj nu este autentic, întrucât nu apare în cele mai vechi manuscrise, precum Codex Vaticanus și Codex Sinaiticus. Majoritatea Bibliilor conțin o notă explicativă care informează cititorii despre faptul că acest pasaj nu apare în manuscrisele cele mai vechi. În alte traduceri, aceste versete apar scrise cu litere mici sau sunt puse în paranteze. Este posibil ca un copist să se fi inspirat din Faptele Apostolilor (unde este prezentat darul vorbirii în alte limbi și unde apare o situație în care Pavel este mușcat de un șarpe veninos și nu este afectat) și să fi adăugat această încheiere la Evanghelia după Marcu. În altă ordine de idei, există înviere și în Evanghelia după Marcu. Învierea lui Isus este întâi profețită. Mormântul lui Isus apare ca fiind gol, în timp ce un înger din cer confirmă învierea Lui. În plus, nici învățătura despre darurile spirituale nu este afectată de lipsa acestui pasaj, căci Biblia o prezintă în detaliu în alte locuri.

          Una dintre cele mai iubite povestiri din Biblie nu pare a fi autentică. În Ioan 7:53-8:11 este prezentată o femeie care a fost prinsă săvârșind adulter. Fariseii știau că, după legea lui Moise, aceasta trebuia omorâtă cu pietre. Prin urmare, au adus-o la Isus, pentru a-L pune la încercare. La început, Isus nu le-a răspuns fariselor și a început să scrie cu degetul pe pământ. Apoi, Isus le-a spus să arunce cu pietre în femeie, dacă ei consideră că nu au niciun păcat. Mustrați în conștiința lor, fariseii au plecat, unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni. N-a mai rămas nimeni care s-o osândească pe femeie. Isus i-a spus femeii că nici El n-o osândește, însă i-a recomandat să renunțe la viața de păcat. Se știe, de mai bine de un secol, că această povestire nu este autentică. Un grup de manuscrise plasează povestirea în Evanghelia lui Luca și nu în Evanghelia lui Ioan. Multe traduceri ale Bibliei, printre care și New International Version, conțin note explicative care afirmă că povestirea nu apare în cele mai vechi și mai credibile manuscrise și nici în alte mărturii antice. Acest pasaj, împreună cu cel din Marcu, sunt singurele de această mărime care nu sunt autentice. Totuși, lipsa acestui pasaj nu afectează în niciun fel învățătura creștină. Am vorbit despre principiul iertării în mai multe locuri în această carte. Isus Hristos poate ierta orice păcat, dacă oamenii se pocăiesc și doresc să se îndrepte.

          Alte neconcordanțe sunt foarte neînsemnate. Legat de versetul din Romani 5:1, cercetătorii nu au căzut de acord dacă acolo se afirmă „avem pace” sau „să avem pace”. În limba greacă, diferența dintre cele două variante este de o singură literă. Legat de versetul 1 Ioan 1:4, există două variante, ambele susținute de mărturii antice: „și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria noastră să fie deplină”, „și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. Pasajul pune accent pe bucuria pe care această Epistolă o aduce bisericii. Un alt verset care poate ridica probleme este Marcu 9:29. În unele manuscrise ni se spune că anumiți demoni nu pot fi scoși decât prin rugăciune, în timp ce alte manuscrise adaugă și necesitatea postului. Întrebarea care se ridică este dacă trebuie să postim, pentru a putea face anumite tipuri de exorcizări. Însă cei mai mulți creștini n-au făcut și nici nu vor face vreo exorcizare. Mântuirea nu este condiționată de asemenea practici. Oamenii care au primit asemenea daruri spirituale sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu. Postul și rugăciunea sunt practici frecvente în viețile lor. Marile realizări spirituale presupun înfrânarea unor pofte sau chiar necesități trupești, pentru ca omul să se poată concentra pe lucrurile spirituale. Un ultim exemplu mai relevant este 1 Corinteni 14:34-35, unde ni se spune că femeile trebuie să tacă în adunări. Unii cercetători, printre care și Ehrman, susțin că aceste versete nu sunt autentice, deoarece în unele manuscrise ele apar după versetul 33, iar în altele sunt plasate după versetul 40. Din această cauză, s-a crezut că pasajul nu figurează în textul original. Alți cercetători susțin că pasajul se regăsește în textul original, însă reprezintă o notă marginală pe care Pavel a adăugat-o la terminarea manuscrisului. Din această cauză, copiștii n-au știut unde ar trebui puse aceste versete și le-au plasat fie după versetul 33, fie după versetul 40. Desigur, rolul femeilor în biserică este extrem de important. Dar am analizat acest aspect în alte articole, când am prezentat principiile de interpretare a Bibliei.