Deschide-mi ochii, Doamne-al îndurării,
Să văd puterea brațului ceresc,
Să nu mă pierd în negura-ncercării,
Ci sfântul Tău Cuvânt să-L prețuiesc.

Când valuri grele bat în a mea viață
Și cerul pare tot mai înnorat,
Tu-mi ești izvor de pace și speranță,
De mâna Ta sunt pururi ridicat.

Când glasul lumii caută să-mi fure
Credința care-mi dă mereu avânt,
Tu dai tărie inimii să-ndure
Și-mi faci din adevăr un legământ.

Prin Duhul și-a Cuvântului lumină,
Văd calea îngustă și un cer deschis;
Iar harul Tău, ce-n veci nu se termină,
Îmi dă puteri să merg spre Paradis.

De-aceea nu mă tem de încercare,
Nici când furtuni se strâng în jurul meu,
Căci știu că biruință și salvare
Am în Hristos, în Domnul Dumnezeu.

Tu-mi ești Păstor prin valea întristării,
Când pașii îmi slăbesc sub mari poveri,
Mă porți mereu sub scutul îndurării
Și-mi dai nădejde nouă în dureri.

Iar când voi trece pragul veșniciei
Și-am să Te văd în slăvile de sus,
Voi lăuda minunea mântuirii,
Prin harul Tău, iubitul meu Isus.

Atunci, cu sfinții strânși în bucurie,
Ne vom pleca ‘naintea Ta smeriți;
Căci numai Tu ești vrednic pe vecie
Să fii de toți în slavă preamărit.

Dany Căpătan