Teologii din partea vestică a Imperiului Roman au avut o contribuție importantă în recunoașterea cărților apostolice. În jurul anului 150, Iustin Martirul a făcut referire la Evanghelii, numindu-le memoriile apostolilor. [1] Lucrările sale conțin aluzii la cele trei Evanghelii sinoptice [2] și, posibil, la două dintre scrierile apostolului Ioan. [3] Iustin mai menționează că, în zilele de duminică, erau citite memoriile apostolilor și unele cărți profetice ale Vechiului Testament. [4] Aceste afirmații ale lui Iustin ne arată că lucrările apostolilor aveau aceeași autoritate și importanță precum cele ale profeților din vechime. Mai mult, putem deduce că manuscrisele Noului Testament erau disponibile la acea dată, în format fizic, în mai multe biserici creștine. Pe de altă parte, Iustin Martirul credea că apostolii au vestit Cuvântul lui Dumnezeu și că prin ei vorbea Isus Hristos. [5] Nu este clar dacă Iustin Martirul cunoștea toate Epistolele scrise de apostoli. Opiniile cercetătorilor sunt împărțite în legătură cu acest subiect. Având însă în vedere părerea lui Iustin despre apostoli, este ușor de arătat că, dacă el a avut acces la cărțile lor, a considerat că acestea au autoritate divină. În altă ordine de idei, unii cercetători pun la îndoială faptul că Iustin cunoștea Evanghelia după Ioan. Însă acesta a dovedit, în lucrările sale, că este destul de familiar cu concepul de „logos” [6] și cu alte teme prezente în cea de-a patra Evanghelie. [7] În plus, Iustin a fost mentorul lui Tatian, cel care a unit cele patru Evanghelii în una singură. Una dintre cele patru lucrări folosite de Tatian, în acest scop, a fost Evanghelia după Ioan. Este deci destul de probabil că Iustin știa de existența celei de-a patra Evanghelii.
Un alt părinte al bisericii creștine care a citat din cărțile Noului Testament este Irineu de Lyon (120/130-200/202). Acesta a fost ucenicul lui Policarp. Irineu s-a născut în Smirna, orașul în care Policarp era episcop. El a fost crescut de mic copil într-o familie de creștini și a mărturist că l-a auzit pe Policarp vorbind despre conversațiile sale cu apostolul Ioan. Ulterior, acesta a devenit episcop în zona unde astăzi se află orașul Lyon. Irineu a devenit un apologet al creștinismului, argumentând împotriva ereziilor gnosticismului. Una dintre cele mai importante lucrări ale acestui teolog este cartea „Împotriva ereziilor”, în care a vorbit despre autoritatea Scripturii și a apostolilor. Irineu a făcut referiri la toate cărțile Noului Testament, cu excepția lui Filimon, Iuda, 2 Petru și 3 Ioan. El a insistat asupra faptului că există doar patru Evanghelii, din care a citat de sute de ori în operele sale. Teologul a apreciat și lucrarea 1 Clement, iar la cartea Păstorul lui Hermas s-a referit cu termenul de Scriptură (cu o singură ocazie, după care nu a mai citat din ea). Totodată, Irineu a menționat și două criterii de care s-a ținut cont pentru acceptarea cărților revelate: autoritatea apostolică și recunoașterea lor de către biserica creștină.
Teologul martir Hipolit din Roma (170-235), discipolul lui Irineu, a acceptat ca Scriptură cele patru Evanghelii, împreună cu alte 13 Epistole ale lui Pavel (fără Epistola după Evrei) și cu alte cărți din Noul Testament (Faptele Apostolilor, 1 Petru, 1 și 2 Ioan, Apocalipsa). Lucrarea de bază a lui Hipolit, în care a făcut multe referiri la cărțile Noului Testament, este scrierea „Respingerea tuturor ereziilor”, în care a apărat creștinismul de învățăturile greșite din acea vreme.
Un alt teolog important al bisericii apusene este Tertulian, care s-a convertit la creștinism în jurul anului 195. Acesta a citat din fiecare carte a Noului Testament, cu excepția lui 2 Petru, Iacov, 2 și 3 Ioan. Mai mult, Tertulian a considerat că scrierile Noului Testament (cele din care a citat) au aceeași autoritate precum Legea și Profeții Vechiului Testament. Se știe că Tertulian a scris foarte multe lucrări, combătându-i pe învățătorii falși cu care era contemporan. În unele opere de-ale sale (cartea „Împotriva lui Marcion”, capitolele 4 și 5), teologul a apărat de atacurile ereticilor majoritatea cărților Noului Testament (Evangheliile, Epistolele lui Pavel, Faptele Apostolilor, 1 Ioan, Apocalipsa lui Ioan). În alte cărți pe care le-a scris („Despre modestie”, „Scorpiace”, „Despre îmbrăcămintea femeilor”), Tertulian a citat din încă trei Epistole ale Noului Testament (Evrei, Iuda, 1 Petru). La începutul vieții sale de credință, Tertulian a acceptat ca fiind inspirată și lucrarea Păstorul lui Hermas. Ulterior, după ce a aderat la mișcarea montanistă, teologul a respins-o.
Martirul Ciprian din Cartagina (convertit în jurul anului 245) a făcut referire la toate cărțile Noului Testament (considerând că acestea au autoritate divină), cu excepția următoarelor scrieri: Filimon, 2 Petru, 2 și 3 Ioan, Iuda, Evrei, Iacov. Cartea „Despre unitatea bisericii universale” este una dintre cele mai importante opere ale acestui teolog, în care el a citat foarte mult din Noul Testament.
Nu se cunoaște motivul pentru care teologi precum Irineu, Tertulian sau Ciprian nu au citat din toate cărțile Noului Testament (poate că ei nu au știut de existența tuturor cărților, poate că aceste scrieri nu erau încă recunoscute de biserică sau poate că acestea sunt prea scurte pentru se cita din ele).
Bibliografie:
[1] Prima apologie a lui Iustin, capitolul 66; H. Koester, From the Kerygma Gospel to the Written Gospels, NTS 35 (1989): 361-81
[2] Dialogul cu iudeul Trifon, capitolele 100,103 și 106
[3] Evanghelia după Ioan și Apocalipsa - Dialogul cu iudeul Trifon, capitolul 81
[4] Prima apologie a lui Iustin, capitolul 67
[5] Prima apologie a lui Iustin, capitolele 39 și 42; Dialogul cu iudeul Trifon, capitolul 42
[6] Prima apologie a lui Iustin, capitolul 46
[7] cine nu este născut din nou nu poate moșteni Împărăția lui Dumnezeu – Ioan 3:3 și Prima apologie a lui Iustin, capitolul 61