S-au luat în calcul câteva criterii importante atunci când s-au „ales” cărțile care intră în componența Noului Testament. În primul rând, era important ca o anumită lucrare să fie scrisă de un apostol sau sub îndrumarea unui apostol (de către un ucenic al acestuia). În mod similar, iudeii au inclus, în canonul Vechiului Testament, cărțile scrise de profeți. Pavel însuși își asigură cititorii că, în fiecare epistolă care îi aparține, urările de sănătate sunt scrise chiar cu mâna lui (2 Tesaloniceni 3:17). Apoi, textul cărților trebuia însoțit de autoritate divină. Conținutul scrierilor este un martor important al canonicității acestora. Inclusiv apostolii confirmă că ei nu ne prezintă niște idei omenești, ci rostesc cuvintele lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 2:13). Mai mult, cărțile incluse în canon trebuiau să fie deja cunoscute și utilizate de către comunitățile creștine din interiorul Imperiului Roman. A luat ceva timp ca Evangheliile și celelalte scrisori ale apostolilor să circule prin majoritatea bisericilor. Cu toate acestea, 20 din cele 27 de cărți au fost acceptate ca fiind revelate la jumătatea secolului al doilea, deoarece erau deja folosite de către majoritatea bisericilor creștine din imperiu. Acest lucru este detaliat de către cercetătorul Bruce Metzger, în lucrarea „The Canon of the New Testament”. [1] Totodată, învățăturile din oricare lucrare ce era analizată trebuiau să corespundă cu teologia prezentată în scrierile care erau deja acceptate pe alte criterii mai clare. Ultimul cuvânt în stabilirea canonului nu l-au avut liderii bisericilor, ci Duhul lui Dumnezeu. Unitatea doctrinară și acuratețea celor 27 de cărți ale Noului Testament demonstrează că modul în care s-a decis componența canonului nu a fost un accident. Dumnezeu a supravegheat acest proces, pentru a nu permite introducerea unor cărți false, nocive. Această idee este confirmată și de către cercetătorul Bruce Metzger, în aceeași lucrare, menționată mai sus. Într-adevăr, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2 Timotei 3:16-17).

Bibliografie:

[1] Bruce Metzger, The Canon of the New Testament, Oxford: Oxford University Press, 1987