Ioan 1:1-2 — „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu."
Ioan 1:14 — „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl."
1 Timotei 3:16 — „Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei... Cel ce S-a arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă."
În aceste versete se găsește cea mai mare demonstrație că Isus era Dumnezeu coborât pe pământ. Ni se spune că la început era Cuvântul, că Cuvântul era cu Dumnezeu și că Cuvântul era Dumnezeu. Aceasta implică faptul că nu există nicio distincție între Cuvânt și Dumnezeu, ci că amândoi sunt Dumnezeu. În acest caz, Cuvântul poate fi considerat un nume al lui Dumnezeu. Lucrul acesta este confirmat suplimentar în versetul 2, subliniind că Cuvântul era cu Dumnezeu de la început. În versetul 14 se observă că Cuvântul S-a făcut trup, adică a devenit om (se vorbește despre Isus), și a locuit în mijlocul oamenilor.
În 1 Timotei 3:16 acest lucru găsește o nouă confirmare, unde autorul ne confirmă din nou că Isus este Dumnezeu care S-a manifestat în trup.
Ioan 10:30 — „Eu și Tatăl una suntem."
Ioan 14:9 — „Isus i-a zis: «De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl"? »"
În Ioan 10:30 Isus susține că El și Tatăl sunt una, adică au aceeași natură divină, iar în Ioan 14:9 Isus afirmă că cine L-a văzut pe El L-a văzut și pe Tatăl. Cuvintele lui Isus sunt cuvintele Tatălui. Faptele lui Isus sunt faptele Tatălui. Ajung cuvintele lui Isus pentru a înțelege că El este divin. Dar cuvintele Sale sunt întărite și dovedite adevărate prin lucrările pe care Isus le săvârșește, care arată divinitatea lui Isus Hristos.
Evrei 1:3 — „El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățarea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte."
Din prima parte se deduce că Isus este pentru Dumnezeu ceea ce razele soarelui sunt pentru soare. Isus este esența și proiecția lui Dumnezeu. În plus, când se afirmă că este „întipărirea Ființei Lui", se face referire la ceea ce era amprenta unui sigiliu. Amprenta nu este altceva decât o imagine, nu este diferită de ceea ce reprezintă. Prin urmare, Isus este chipul Dumnezeului nevăzut.
În epistolele lui Pavel, divinitatea lui Isus este subliniată în repetate rânduri. Trebuie amintit că Pavel nu era un om oarecare, ci a fost un om al lui Dumnezeu, botezat cu Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 9:17), cu o chemare specială (Faptele Apostolilor 9:15-16), cu o mulțime de daruri, care L-a văzut pe Isus (Faptele Apostolilor 9) și care a văzut cerul (2 Corinteni 12:2-7).
Filipeni 2:5-6 — „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus: El, măcar că era în chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu."
În aceste versete, Pavel îi pune pe același nivel pe Dumnezeu și pe Isus, declarându-i egali. Pentru Pavel, Isus este Dumnezeu. Prin aceasta se confirmă din nou faptul că Isus și Dumnezeu au aceeași natură divină.
Coloseni 2:8-9 — „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii și nu după Hristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii."
În aceste versete Pavel ne spune că în Isus locuiește toată plinătatea Dumnezeirii, făcându-L de fapt egal cu Dumnezeu. Isus nu are nimic mai puțin decât Dumnezeu: tot ceea ce are Dumnezeu are și Isus, și tot ceea ce poate face Dumnezeu poate face și Isus.
Faptele Apostolilor 20:28 — „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său."
Isaia 53:5-6 — „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor."
Ioan 3:16 — „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică."
1 Petru 2:24 — „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; și prin rănile Lui ați fost vindecați."
În Faptele Apostolilor 20:28 ni se spune că Dumnezeu a câștigat Biserica Sa cu propriul Său sânge. Totuși nu Dumnezeu Tatăl a murit și a plătit pentru păcatele noastre, ci Cel care a murit și a plătit pentru greșelile noastre a fost Isus (Isaia 53:5-6, Ioan 3:16,1 Petru 2:24).
Isus folosește numele lui Dumnezeu pentru a Se referi la Sine însuși
Deși în Biblie Dumnezeu este recunoscut și numit în diferite moduri, El Însuși Se referă la Sine ca „Eu sunt" (Exodul 3:14-15: „Dumnezeu a zis lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt». Și a adăugat: «Vei spune astfel copiilor lui Israel: „Cel ce Se numește: Eu sunt, m-a trimis la voi"»"). Același apelativ este folosit de Isus pentru a Se referi la Sine în cinci ocazii diferite (doar în Evanghelia după Ioan):
Ioan 8:24 — „De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre."
Ioan 8:28 — „Deci Isus le-a zis: «Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu. »"
Ioan 8:58 — „Isus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Eu sunt. »"
Ioan 13:19 — „V-o spun de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt."
Ioan 18:5 — „«Isus din Nazaret», I-au răspuns ei. «Eu sunt», le-a zis Isus. Și Iuda, vânzătorul, era și el cu ei."
După cum s-a menționat, în Vechiul Testament Dumnezeu are diferite nume cu care era chemat de oameni, în funcție de o caracteristică a Sa sau de o situație. Câteva exemple:
ELOHIM: Dumnezeu „Creatorul, Cel Puternic și Tare"
Geneza 17:7 — „Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine."
Ieremia 31:33 — „«Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea», zice Domnul: «Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. »"
EL SHADDAI: „Dumnezeul Atotputernic", „Cel Puternic al lui Iacov"
Geneza 49:24 — „Dar arcul lui a rămas întins și mâinile i-au fost întărite de mâinile Celui Puternic al lui Iacov, de acolo, de la Păstorul, de la Stânca lui Israel."
Psalmul 132:2-5 — „... când a făcut o făgăduință Domnului, a rostit o juruință Celui Puternic al lui Iacov: «Nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe patul meu de odihnă, nu voi da somn ochilor mei, nici pleoapelor mele dormitare, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuință pentru Cel Puternic al lui Iacov. »"
ADONAI: „Doamne"
Geneza 15:2 — „Avram a răspuns: «Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Eu merg să mor fără copii și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc. »"
Judecători 6:15 — „«Ah! Doamne», i-a răspuns Ghedeon, «cum voi mântui eu pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu. »"
IAHVE-IIRE: „Domnul va purta de grijă"
Geneza 22:14 — „Avraam a pus locului aceluia numele: «Iehova-Iire»; de aceea se zice și azi: «La muntele Domnului va fi purtat de grijă. »"
IAHVE-RAFA: „Domnul care vindecă"
Exodul 15:26 — „El a zis: «Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu voi pune peste tine niciuna din bolile pe care le-am pus peste Egipt; căci Eu sunt Domnul, cel ce te vindecă. »"
IAHVE-M'KADDEȘ: „Domnul care sfințește"
Leviticul 20:8 — „Păziți poruncile Mele și împliniți-le. Eu sunt Domnul, care vă sfințesc."
Ezechiel 37:28 — „Și neamurile vor ști că Eu sunt Domnul care sfințesc pe Israel, când Locașul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor."
IAHVE-ȘALOM: „Domnul este pacea noastră"
Judecători 6:24 — „Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului și l-a numit: «Iehova-Șalom» (Domnul este pacea). El există până în ziua de azi la Ofra, cetatea Abiezriților."
În mod similar, Isus folosește și alte autodezvăluiri nominale, care specifică o caracteristică a Sa, derivate din „Eu sunt":
Ioan 6:48 — „Eu sunt pâinea vieții."
Ioan 8:12 — „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții."
Ioan 9:5 — „Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii."
Ioan 10:7 — „Eu sunt ușa oilor."
Ioan 10:9 — „Eu sunt ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși și va găsi pășune."
Ioan 10:11 — „Eu sunt Bunul Păstor. Bunul Păstor Își dă viața pentru oi."
Ioan 10:14 — „Eu sunt Bunul Păstor. Eu Îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine."
Ioan 11:25 — „Isus i-a zis: «Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. »"
Ioan 14:6 — „Isus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. »"
Ioan 15:1 — „Eu sunt Vița adevărată și Tatăl Meu este Vierul."
Apocalipsa 1:8 — „«Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul», zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic."
Apocalipsa 1:17 — „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. »"
Apocalipsa 1:18 — „Sunt Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților."
Isus exercită prerogativele exclusive ale lui Dumnezeu
Citind și studiind Biblia, observăm că Dumnezeu are anumite exclusivități, adică acțiuni pe care numai El le poate săvârși sau al căror destinatar exclusiv este El. Acestea sunt în principal 4:
1. A fi adorat
Exodul 20:2-5 — „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele de sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos."
Dumnezeu este Domnul, Creatorul nostru. El a creat tot ceea ce vedem și ne-a dat viața și tot ceea ce avem. El este singurul demn de a fi adorat, singurul demn de laudă. Dumnezeu nu împarte adorarea și lauda. Dumnezeu Însuși Se declară gelos și nu îngăduie ca noi să adorăm sau să slujim altcuiva în afară de El.
2. A ierta păcatele
Marcu 2:7 — „«Pentru ce vorbește omul acesta astfel? Hulește! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu? »"
Numai Dumnezeu are posibilitatea de a ierta păcatele — nici preoții, nici pastorii, nici episcopii și nici îngerii nu o pot face. Nu putem câștiga iertarea lui Dumnezeu prin rugăciuni, fapte bune, posturi sau altele, deoarece ar echivala cu a fi iertați de noi înșine.
3. A judeca
Eclesiastul 12:14 — „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta va avea loc cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău."
Romani 14:12-13 — „Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alții."
Din aceste versete se poate înțelege că numai Dumnezeu are dreptul de a judeca oamenii și faptele lor. Numai Dumnezeu are o perspectivă atât de înaltă și de largă, numai Dumnezeu cunoaște întregul adevăr și numai El este atât de sfânt și de desăvârșit încât poate pronunța o judecată dreaptă.
4. A cunoaște inima oamenilor, adică gândurile, intențiile și sentimentele lor
1 Împărați 8:39 — „Tu ascultă din ceruri, din locul unde locuiești, iartă și lucrează; dă fiecăruia după toate căile lui, Tu, care cunoști inima lui, căci Tu singur cunoști inima tuturor fiilor oamenilor."
Psalmul 139:4 — „Căci înainte ca să-mi iasă vreun cuvânt din gură, Tu, Doamne, îl cunoști de tot."
În cursul celor 3 ani de lucrare a Sa, Isus a exercitat fiecare dintre prerogativele exclusive ale lui Dumnezeu (în cazul adorării, a fost destinatarul acesteia):
Isus a fost adorat
Matei 2:1-11 — „Isus S-a născut în Betleemul din Iudeea, pe vremea împăratului Irod. Niște magi din Răsărit au venit atunci la Ierusalim și au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui. » [... ] Ei au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă."
Pe vremea împăratului Irod, niște magi, călăuziți de Dumnezeu printr-o stea (ceea ce implică faptul că Domnul aproba ceea ce făceau și ceea ce aveau să facă), ajung la Ierusalim și întreabă unde S-a născut împăratul iudeilor pentru a I se închina. Scopul călătoriei lor era adorarea lui Isus și, îndată ce L-au găsit, s-au prosternat înaintea Lui, adorându-L și aducându-I darurile pe care le pregătiseră.
Matei 14:22-33 — „[... ] Iar cei din corabie s-au închinat Lui și au zis: «Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu! »"
În această situație, după ce a săvârșit două minuni — umblând pe ape și potolindu-l pe Petru care se scufunda —, Isus urcă în corabie și este adorat atât de ucenici, cât și de întregul echipaj. Isus acceptă adorarea.
Ioan 12:12-13 — „A doua zi, norodul cel mult care venise la praznic, când a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic, i-a ieșit în întâmpinare și striga: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel! »"
Matei 21:9 — „Noroadele care mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau după El strigau: «Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte! »"
La intrarea Sa în Ierusalim, Isus este adorat de întreaga mulțime care se adunase acolo special pentru a-L vedea și a-L întâmpina. Isus acceptă adorarea.
Matei 28:8-9 — „Ele au plecat repede de la mormânt cu frică și cu mare bucurie și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Și iată că le-a ieșit Isus în întâmpinare și le-a zis: «Bucurați-vă! » Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat."
După moartea lui Isus și înmormântarea Sa, femeile care Îl urmaseră și Îl slujiseră merseseră la mormântul Său. Aflând că Isus înviase, au plecat în grabă, pline de bucurie și teamă, pentru a duce vestea ucenicilor. Când L-au văzut pe Isus, s-au aruncat la picioarele Sale și L-au adorat. Isus acceptă adorarea.
Faptele Apostolilor 10:25-26 — „Când intra Petru, Corneliu i-a ieșit înainte, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat și i-a zis: «Scoală-te, și eu sunt om! »"
Faptele Apostolilor 14:11-18 — „[... ] Barnaba și Pavel, când au auzit aceste lucruri, și-au rupt hainele și au sărit în mijlocul norodului și au strigat: «Oamenilor, de ce faceți lucrurile acestea? Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi [... ]»"
Apocalipsa 19:9-10 — „[... ] M-am aruncat la picioarele lui să mă închin lui. Dar el mi-a zis: «Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Închină-te lui Dumnezeu! [... ]»"
Spre deosebire de Petru, Pavel, Barnaba și înger, Isus nu a refuzat niciodată adorarea, ci a primit-o întotdeauna. Aceasta pentru că Isus este Dumnezeu și, ca atare, adorarea I se cuvine.
Evrei 1:6 — „Și când introduce pe Cel Întâi Născut în lume, zice: «Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine. »"
În Evrei 1:6, Dumnezeu afirmă că toți îngerii trebuie să Îl laude și să Îl adore pe Isus, dar, din nou, singurul care poate fi lăudat și adorat este Dumnezeu.
Isus are autoritatea de a ierta păcatele
Marcu 2:1-12 — „[... ] Isus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: «Fiule, păcatele îți sunt iertate. » [... ] «Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ție îți spun», a zis El slăbănogului, «scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă. » Omul s-a sculat îndată, și-a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor."
Cel mai elocvent caz al iertării acordate de Isus este atunci când, intrând într-o casă pentru a predica Cuvântul, I se aduce un paralizat. Isus îi spune mai întâi că păcatele îi sunt iertate și, după ce le-a cunoscut gândurile fariseilor, care susțineau că aceasta era o blasfemie, îl vindecă pentru a demonstra că are autoritatea de a ierta păcatele.
La sfârșitul vremurilor, Isus va judeca lumea
Ioan 5:22 — „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului."
Matei 25:31-33 — „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui."
Apocalipsa 22:12 — „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui."
Din aceste versete se observă că Tatăl a dat toată autoritatea judecății Fiului, adică lui Isus, care în ziua stabilită o va exercita și, după cum spune Biblia, va despărți oile de capre, adică pe cei drepți de cei nelegiuiți, și va răsplăti pe fiecare după faptele sale.
Isus cunoaște inima oamenilor
Matei 12:25 — „Isus, care le cunoștea gândurile, le-a zis: «Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este pustiită și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei înseși nu poate dăinui. »"
Marcu 2:8 — „Isus a cunoscut îndată în duhul Său că gândeau astfel și le-a zis: «Pentru ce aveți gândurile acestea în inimile voastre? »"
Matei 17:25 — „«Da», a răspuns el. Când a intrat Petru în casă, Isus l-a luat înainte și i-a zis: «Ce crezi, Simone? Împărații pământului de la cine iau biruri sau dări? De la fiii lor sau de la străini? »"
În mai multe ocazii, Isus dovedește că le cunoaște gândurile oamenilor și ce intenționează să spună sau să facă înainte ca aceasta să se întâmple. Nici îngerii, nici demonii nu au asemenea capacități — numai Dumnezeu.
Din toate acestea se poate deduce fără nicio umbră de îndoială că Isus este Dumnezeu coborât pe pămân