Dumnezeu este bun, iar acesta este un adevăr. Dar faptul că Dumnezeu este bun implică oare și faptul că nu vom avea niciodată lupte, că nu vom trăi niciodată momente dificile, că nu vom avea niciodată momente de suferință? Desigur că nu. Dimpotrivă, ca creștini, ni se cere să facem sacrificii pentru a putea merge drept pe calea Domnului și adesea vom avea parte de lupte care ne vor pune la încercare credința și caracterul.

Ne-am putea întreba: dar merită cu adevărat să trăiești o viață de creștin dacă, pe de o parte, trebuie să faci sacrificii, iar pe de altă parte, ai parte de lupte? Nu vreau să răspund eu, ci vreau ca o persoană mult mai matură decât mine, mult mai încercată decât mine, să dea un răspuns. Și mă refer la apostolul Pavel.

În Filipeni 3:4-6, el ne spune:

„Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în trăsăturile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în carne, eu încă mai mult: tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea, fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”

Iar în Fapte 22:3, ni se spune:

„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în cetatea aceasta, învățat la picioarele lui Gamaliel în cunoașterea strictă a Legii părinților noștri, fiind plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți voi toți astăzi.”

Aceste versete ne spun destul de multe lucruri interesante despre viața lui Pavel. În primul rând, putem vedea că Pavel avea o genealogie foarte clară, foarte bine trasată până la Beniamin. Dacă pentru noi acest lucru nu este relevant, pentru societatea de atunci era foarte important să ai o genealogie precisă și, mai ales, să ai în neamul tău oameni care au fost influenți sau puternici. În plus, el ne spune că a studiat la picioarele lui Gamaliel. Gamaliel era unul dintre cei mai buni învățători ai epocii sale. Pentru noi, ar fi echivalentul cu a spune: „am studiat la o universitate de prestigiu”. În cele din urmă, ni se spune că era fariseu. În timp ce pentru noi cuvântul fariseu este o jignire, fiindcă este ca și cum ai spune ipocrit sau fals, la origine fariseii erau oameni care țineau foarte mult la Legea lui Dumnezeu și care trăiau respectând-o. De altfel, Pavel afirmă că, în ceea ce privește neprihănirea pe care o dă Legea, era fără prihană.

Așadar, trasând un profil al lui Pavel, putem vedea că el era o persoană foarte elevată din punct de vedere moral, care avea o educație excelentă. Era un membru al elitei societății. Și vedem cum evaluează el toate acestea după ce Îl cunoaște pe Hristos.

În Filipeni 3:7-11, ni se spune:

„Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, făcându-mă asemenea cu Moartea Lui, ca să ajung cu orice chip la învierea din morți.”

Aici nu sunt multe de spus. Pavel ne spune: „Aveam o poziție înaltă, eram un membru respectat în societate. Aveam notorietate, eram un membru al elitei”. Dar pe toate acestea le consider ca pe un gunoi în comparație cu măreția cunoașterii lui Hristos. Poate că Dumnezeu îți cere și ție să faci sacrificii, poate să îți lași locul de muncă, poate să renunți la o cunoștință, la niște relații care îți aduc avantaje. Și îți este frică, nu știi ce să faci. Ei bine, îți pot spune atât: încrede-te în Dumnezeu, pentru că Pavel vorbește clar. El consideră tot ce avea înainte ca pe un gunoi în comparație cu ceea ce câștigă în acest moment.

Iar în ceea ce privește luptele pe care le aminteam mai devreme, să vedem ce crede Pavel despre ele. În 2 Corinteni 11:22-27, el spune:

„Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Vorbesc ca un ieșit din minți: eu sunt și mai mult! În osteneli, mult mai mult; în temnițe, mult mai mult; în bătăi, mult mai mult; la moarte, adeseori. De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori am îndurat naufragiul, o noapte și o zi am petrecut în adâncul mării. În călătorii, adeseori; în primejdii pe râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la cei de un neam cu mine, în primejdii de la păgâni, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși; în trudă și osteneală, în nedormiri de multe ori, în foame și sete, în posturi de multe ori, în frig și lipsă de haine.”

În timp ce în Filipeni 4:11-12 este scris:

„Nu spun lucrul acesta având în vedere vreo lipsă, căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă aflu. Știu să trăiesc și în smerenie, știu să trăiesc și în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu și sătul, și flămând, să fiu și în belșug, și în lipsă.”

Putem vedea că Pavel nu doar că își refuză poziția și tot ceea ce avea, dar este gata să înfrunte orice bătălie. De mai multe ori este torturat, este bătut, este împroșcat cu pietre, este biciuit. De mai multe ori s-a aflat în primejdie – primejdie din cauza fraților mincinoși, din cauza iudeilor, din pricina tâlharilor –, se afla într-o condiție de viață extrem de mizeră, suferind de foame, de frig, de sete. Și totuși, el ne spune că s-a obișnuit cu toate acestea. Pentru el, acest lucru a devenit o normalitate, a devenit o rutină. Așa cum pentru noi a devenit normal să ne trezim și să luăm micul dejun, pentru el era normal să se trezească, să fie torturat, să fie bătut, să fie luat în râs, să fie umilit, să sufere de foame și de frig.

Să vedem cum consideră el toate acestea; în Romani 8:18, el spune:

„Căci eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse în cumpănă cu slava viitoare, care are să fie descoperită în noi.”

Ceea ce spune Pavel aici este foarte clar, și anume că toate suferințele, toate nenorocirile, toate sacrificiile pe care le face în acest moment sunt atât de neînsemnate în comparație cu premiul pe care îl va primi, încât nici măcar nu merită să le ia în seamă, nu merită nici măcar să își facă griji pentru aceste lucruri.

De aceea, nu știu prin ce situație treci în acest moment. Nu cunosc crucea pe care o porți. Dar îți pot spune: nu te lăsa! Continuă să perseverezi în credință. Pentru că fiecare sacrificiu, fiecare lacrimă, fiecare noapte nedormită, fiecare ofensă va fi din belsug răsplătită de Dumnezeu. În 1 Corinteni 10:13, Pavel spune:

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Dar Dumnezeu este credincios și nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, odată cu ispita, a pregătit și mijlocul de ieșire din ea, ca s-o puteți răbda.”

Acum, ați putea să-mi spuneți că Pavel era un nebun, că era un vizionar. Dar Pavel știa despre ce vorbește, pentru că văzuse cerul și o spune clar în 2 Corinteni 12:2-7. El spune:

„Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani – dacă a fost în trup nu știu, dacă a fost afară din trup nu știu, Dumnezeu știe –, a fost răpit până în al treilea cer. Și știu că omul acesta – dacă a fost în trup sau afară din trup nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar în ce mă privește pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aș vrea să mă laud, n-aș fi nebun, căci aș spune adevărul; dar mă feresc, ca nimeni să nu gândească despre mine mai mult decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. Și, ca nu cumva să mă mândresc din pricina măreției acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mânăscă mândria.”

Aici înțelegem clar că vorbește despre el însuși. De fapt, el spune: „Ca să nu mă mândresc din pricina extraordinarei măreții a descoperirilor, i s-a permis diavolului să-mi pună un țepuș în carne”. Pavel ne spune clar că a văzut cerul, a văzut ce conține și a evaluat că toată slava pe care această lume i-o poate oferi – o poziție socială, respectul oamenilor, bogăția – nu reprezintă nimic în comparație cu ceea ce se află în cer. Și nu doar atât, dar este un lucru atât de măreț, atât de glorios, încât merită să plătești orice preț.

Îmi vin în minte cuvintele lui Iisus, care spune că atunci când un negustor găsește o perlă de mare valoare, este gata să vândă tot ce are pentru a o cumpăra. Și, în mod similar, ar trebui să fim și noi dispuși să facem orice sacrificiu și orice renunțare pentru a putea intra în Împărăția Cerurilor. Pentru că este adevărat că nu prin faptele noastre vom intra în Împărăția Cerurilor, ci prin credință, dar Iacov ne spune clar că credința trebuie să fie o credință a faptei, nu a vorbelor.