(17) Învierea lui Isus Hristos - mărturia femeilor
Autor: Mureșan Cătălin
Album: Unicitatea Creștinismului
Categorie: Apologetica

          Mărturia femeilor despre mormântul gol este semnificativă. În cultura evreiască din primul secol, femeile erau tratate cu dispreț, mărturia lor fiind considerată îndoielnică. Josephus Flavius era de părere ca mărturia femeilor să nu fie admisă, din cauza ușurătății și îndrăznelii firii lor. Așadar, este extrem de improbabil ca autorii Evangheliilor să fi inventat o istorie despre un mormânt gol, punându-le pe femei în prim plan. Ei și-ar fi subminat singuri credibilitatea dacă ar fi procedat astfel. Dacă ar fi dorit să inventeze o poveste credibilă, ar fi susținut că Petru sau Ioan au fost primii care au descoperit mormântul gol, dar nicidecum niște femei.

          Isus Hristos ne învață că femeile au aceeași valoare ca și bărbații și că Dumnezeu le poate folosi la fel de mult precum pe bărbați. Deși bărbatul are autoritate, aceasta nu presupune o superioritate în calitate sau natură. Tot astfel, și Dumnezeu Tatăl are autoritate între Persoanele din Ființa Divină, însă cele trei Persoane au aceeași calitate și aceeași natură divină. Deși în primul secol, mărturia femeii nu avea valoare și nu era valabilă în cadrul unui tribunal, Fondatorul Erei Noi, Isus Hristos Însuși, a schimbat radical lucrurile. Mântuitorul le-a dat prima dată femeilor vestea învierii Sale și li s-a arătat înainte să-L vadă ucenicii.

          Femeile au fost primele persoane care au mărturisit despre învierea lui Isus Hristos. Mântuitorul lumii a reabilitat credibilitatea femeilor, asociind mărturia lor cu cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Poate că și curajul lor de a se exprima în unele situații dificile este tot o binecuvântare care derivă din curajul pe care l-au avut anumite femei care au rămas lângă Isus Hristos până la sfârșit, spre deosebire de majoritatea ucenicilor, care au fugit speriați. Cine înțelege aceste adevăruri adânci pe care noi toți le-am primit de la Isus Hristos va fi mai fericit în viață. Binecuvântările care sunt asociate cu onoarea primei mărturii a celui mai măreț eveniment sunt nenumărate, atât în familie cât și în biserică. Într-adevăr, atât de mare este contribuția spirituală a femeilor în biserica lui Isus Hristos, încât nu poate cuantificată. Prin urmare, pe paginile Bibliei și în istoria bisericii găsim exemple de femei care fac tot felul de slujbe publice (Faptele Apostolilor 21:8-9 - fiicele lui Filip evanghelistul proorocesc).

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/324510/17-invierea-lui-isus-hristos-marturia-femeilor