Pentru a ne face loc în această lume înstrăinată de har, noi urmăm calea meritocrației. Ne sunt foarte cunoscute următoarele zicale: „Cine se trezește de dimineață departe ajunge”; „Ai carte, ai parte”; „După faptă, și răsplată”. Aceste maxime ilustrează principii bune de viață și sunt în spiritul dreptății. Toți ne dorim ca oamenii să fie răsplătiți pe măsura realizărilor, nici mai mult nici mai puțin. În acest articol, voi aduce în discuție șapte aspecte legate de harul lui Dumnezeu, un concept radical diferit de ideea meritocrației.

          Evanghelia Mântuirii aduce în discuție conceptul de har. Apostolul Pavel știa că harul lui Dumnezeu se revarsă peste noi fără să-l merităm. După confruntarea lui cu harul (pe drumul Damascului), acesta a rămas profund marcat. Cuvântul „har” apare la începutul fiecărei Epistole scrisă de el. Pavel le dorește cititorilor săi harul lui Dumnezeu, pentru că acesta fusese darul cel mai de preț pe care el însuși îl primise. Conștient de aparenta nebunie a harului, Pavel explică în ce fel s-a împăcat Dumnezeu cu oamenii. El ne arată că prețul pentru fărădelegile noastre a fost plătit de Însuși Dumnezeu. Decât să osândească toată omenirea, Dumnezeu L-a jertfit mai degrabă pe propriul Său Fiu. Într-adevăr, harul nu ne costă nimic pe noi, dar L-a costat totul pe Dumnezeu. Prețul suprem a fost Golgota, unde s-au întâlnit dreptatea lui Dumnezeu și harul Lui. Isus Hristos a fost judecat pentru toate greșelile noastre, mijlocind pentru noi iertarea lui Dumnezeu.

          Harul ne tulbură pentru că se opune instinctului nostru care ne spune că nedreptatea se plătește. Efectiv nu i se poate permite unui infractor să scape nepedepsit. Dar creștinismul ne arată că pedeapsa a fost plătită la Golgota, de Fiul lui Dumnezeu, în locul nostru. De aceea, pentru mine harul lui Dumnezeu este mai impresionant decât minunile și decât alte experiențe supranaturale.

          Harul ne arată că Dumnezeu ne iubește în virtutea a ceea ce este El și nu pentru că ne-am câștigat acest drept. El ne iubește așa cum doar o Ființă infinită și perfectă poate iubi, deoarece iubirea definește natura Sa. Dragostea lui Dumnezeu nu se bazează pe valoarea noastră intrinsecă. Ea vine prin har, un dar gratuit care dă valoare și celui mai nedemn lucru. Într-adevăr, iubirea lui Dumnezeu ne conferă valoare și demnitate.

          Nu există în lume oameni atât de buni ca să se mântuiască singuri, dar nici atât de răi astfel încât să nu poată fi mântuiți de Dumnezeu. Apostolul Pavel ne confirmă că unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult (Romani 5:20-21).

          Un creștin înzestrat cu har privește lumea din jur prin lentilele harului. El știe că Dumnezeu îl iubește în ciuda defectelor sale. Prin urmare, acesta poate apela la El ca să-și schimbe viața. Apoi, un astfel de creștin este convins că semenii lui sunt niște păcătoși iubiți de Dumnezeu. Și se raportează la ei în baza acestor adevăruri tulburătoare.

          Filmul „Ultimul Împărat” [1] îl prezintă pe copilul încoronat drept ultimul împărat al Chinei, trăind o viață de lux - înconjurat de mulți slujitori. Dacă făcea vreo năzbâtie, altcineva era pedepsit în locul lui. Pentru a-i dovedi acest lucru fratelui său, tânărul împărat a spart un vas. Prin urmare, unul dintre slujitorii săi a fost bătut. Însă principiile creștinismului sunt în opoziție cu această mentalitate primitivă. În creștinism, pentru greșelile slujitorilor a plătit Regele universului. Astfel, harul lui Dumnezeu este fără plată pentru întreaga omenire.

          Unii oameni spun că povestea despre harul lui Dumnezeu este prea frumoasă ca să fie adevărată. Eu însă afirm că această idee este atât de frumoasă, încât trebuie să fie adevărată. Iar ilustrațiile despre iertare pe care le voi detalia în articolele următoare arată frumusețea harului lui Dumnezeu și victoriile răsunătoare pe care harul le obține în viețile oamenilor.

Bibliografie:

[1] Dr. Bob Smith: întâmplare repovestită în Ernest Kurtz, The Spirituality of Imperfection, New York, Bantam, 1994